Darius Vâlcov, după ce a publicat fişa medicală a protestatarului: Îmi cer iertare pentru nesăbuinţa mea

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a postat duminică pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fișa medicală a unui protestatar, Sandu Matei, numindu-l „sandilău”. A ieșit un adevărat scandal, Vâlcov fiind acuzat din toate părțile.
Romania TV
04 sept. 2018, 10:21
Darius Vâlcov, după ce a publicat fişa medicală a protestatarului: Îmi cer iertare pentru nesăbuinţa mea

„De două zile mă gândesc cum am ajuns în această situație de dezbinare, chiar si sprijinită puternic financiar din afara țării. Recunosc că prin gestul meu am contribuit la continuarea acestei lupte fără sens. Sunt un om pașnic, echilibrat, desi am experiența nedreptăților fără șir. Totuși m-a afectat și pe mine starea de tensiune, de dușmănie. În România s-a ajuns la absurditatea „noi si ei”. Noi poporul , ei conducătorii Noi români din România, ei diaspora. Noi PSD-ALDE, ei #REZIST. Absurd! În acest context se înscrie gestul meu. Îmi cer iertare pentru nesăbuința mea. Îmi cer iertare de la toți românii pe care i-am mâhnit. Nu mă reprezintă asemenea lupte. Doresc sa fiu parte din soluție la găsirea dialogului între compatrioții mei, fie că se opun acestui guvern, fie că-l susțin”, a declarat Darius Vâlcov pentru Cancan.ro.

Darius Vâlcov, consilier pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă, s-a ales cu plângere penală după ce a făcut publică, pe Facebook, fişa medicală a unui protestatar #rezist, care arăta că omul a fost diagnosticat cu tulburări de personalitate. Plângerea penală a fost făcut chiar de Sandu Matei, protestatarul a cărui fişă a publicat-o Darius Vâlvoc. Sandy, cum este acesta cunoscut în piaţă, îl acuză pe Vâlcov de complicitate la divulgarea fără drept a unor informaţii secrete, de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Prăbușirea AnimaWings: cum a ajuns Simona Halep imaginea companiei aviatice care a păgubit zeci de mii de români cu milioane de euro. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 2 octombrie. Cât valorează euro și dolarul american la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Bombă! Componentul Generației de Aur anunță că Gică Hagi ar fi aproape de plecarea de la națională: '100%!'
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte