Andrei Stoica a semnat cu Dynamite Fighting Show. Va lupta pe 19 octombrie la Piatra Neamţ

Unul dintre cel mai bine cotați luptători români ai momentului, Andrei Stoica, a semnat, marţi, 4 septembrie, un acord cu Dynamite Fighting Show pentru cea de-a doua ediție a conceptului, care va avea loc pe 19 octombrie la Sala Polivalentă din Piatra Neamț.
Filip Stan
04 sept. 2018, 13:45
Andrei Stoica a semnat cu Dynamite Fighting Show. Va lupta pe 19 octombrie la Piatra Neamţ

Cotat în Top 10 sportivi ai lumii la categoria sa de greutate, cel poreclit Mister KO a adunat 46 de victorii de-a lungul timpului, dintre care 27 au fost reușite înainte de limită. În 2014, a fost răsplătit pentru cel mai frumos KO al anului, an în care a fost declarat și Luptător Anului de către Clubul Sportiv al Jurnaliştilor din România, iar între 2013 și 2015 a deținut centura mondială Superkombat la categoria super cruiser.

„Pentru mine este o mândrie că pot lupta în România, iar Dynamite Fighting Show a demonstrat încă de la prima ediție că este o promoție serioasă. Cred că este un pas normal pentru cariera mea și cu siguranță le voi oferi fanilor spectacolul pe care îl așteaptă de fiecre dată din partea mea”, a declarat Andrei Stoica.

„Andrei este unul dintre numele de referință ale K-1 în România și ne bucurăm că ni s-a alăturat în acest proiect frumos. Nu este doar un sportiv foarte bun, ci și un model pentru tinerii care încep acest drum. În curând, vom anunța toate detaliile legate de meciul său”, a declarat Cătălin Moroșanu, promotorul Dynamite.

Gala Dynamite Fighting Show de pe 19 octombrie va avea loc la Sala Polivalentă din Piatra Neamț. Cătălin Moroșanu va lupta în main-event, toate confruntările urmând să fie anunțate în perioada imediat următoare.

Sala Polivalentă din Piatra Neamț a fost inaugurată în 2011, chiar cu un eveniment pe reguli K-1, de altfel ultimul în care a luptat Cătălin Moroșanu în Moldova istorică. Poate găzdui peste 4.000 de spectatori și este una dintre cele mai moderne arene indoor din România.

Ediția inaugurală a conceptului Dynamite Fighting Show a avut loc în luna iulie în Sala Polivalentă din București, în fața a aproximativ 4.500 de spectatori, un record pentru evenimentele de sporturi de contact organizate în România în ultimii ani. Main-event-ul galei a fost revanșa istorică dintre Cătălin Moroșanu și Freddy Kemayo.

Pro TV, principalul partener media al acestui concept, a fost lider de audiență pe intervalul orar 23:24 – 00:05, în care a transmis gala Dynamite Fighting Show. Astfel, conform cifrelor oficiale, Pro TV a înregistrat un rating de 7.3 și o cotă de piață de 29%, ceea ce înseamnă că unul din trei televizoare deschise la acea oră erau pe Pro TV. Totodată, în minutul de aur, ratingul pe segmentul urban 18-49 a fost de 9.1, înregistrând un share de 40,2%.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Orașul din România unde apare o arenă de lux! Peste 20 de milioane de euro pentru un OZN: ”O minunăție!”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist: Întreaga familie a fost devastată
Playtech.ro
Primăria București anunță plata voucherelor Materna și a stimulentelor pentru copiii cu handicap
Adevarul
România, împărțită de vizita lui Nicușor Dan în SUA: „Capul plecat sabia nu-l taie...”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat cine este femeia care a căzut în fața mașinii, în Târgu Jiu. Nadiana Rozalia Olariu era angajată a Spitalului Județean de Urgență
iamsport.ro
Echipa din SuperLiga le promitea jucătorilor că vor fi plătiți la timp, dar mai mulți au plecat din cauza restanțelor! Președintele: ”Nu am avut niciodată vreo problemă!”
MediaFlux
Comunele care trebuie să rămână rapid fără primari: Mai citiți o dată până realizați ce înseamnă așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Român arestat în Italia după ce a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate! Micuța a fost grav rănită
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat