PNL a depus o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, aceasta urmând să fie citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor

PNL a depus o moţiune simplă împotriva ministrul de Interne, Carmen Dan, intitulată “Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”, a anunţat prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan. Moţiunea urmează să fie citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor, iar votul final se va da miercuri.
Romania TV
05 sept. 2018, 13:36
PNL a depus o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, aceasta urmând să fie citită marţi în plenul Camerei Deputaţilor

„PNL a depus o moţiune simplă împotriva ministrului Carmen Dan, care va fi dezbătută în ziua de marţi, săptămâna viitoare, şi votată miercurea cealaltă. În condiţiile acestea sperăm ca cei care în PSD sunt îngrijoraţi cu privire la derapajele instituţionale din Ministerul de Interne şi folosirea acestei instituţii în scop de poliţie politică, atât împotriva adversarilor cât şi a colegilor de partid, dar mai ales împotriva românilor de rând, să voteze această moţiune simplă. Ministrul de Interne ar trebui să îmţeleagă că trebuie să plece din frunctea acestei instituţii”, a spus Raluca Turcan.

Potrivit textului moţiunii, „într-o ţară normală, în care funcţionează răspunderea politică şi morală, această moţiune se încheia aici, iar ministrul Afacerilor Interne, fără să mai aştepte un vot de blam din partea fiecărui parlamentar prezent, ar fi plecat acasă, în intimitatea propriilor prize. Pentru că ar fi imposibil să avem un asemenea lanţ de erori, care denotă deja premeditare, fără să avem şi o răspundere managerială”, transmite News.ro.

De asemenea, liberalii se întreabă cum să loveşti în cap cetăţeni nevinovaţi, fără ca nimeni să te poată recunoaşte, pentru că ai avut grijă să îţi acoperi numărul de identificare, cu binecuvântarea şefilor? Cum să foloseşti gaze iritante la câţiva centimetri de faţa unor femei căzute? Cum să ataci fără discernământ turişti care nu aveau nicio legătură cu protestul din Piaţa Victoriei?

PNL critică şi faptul că maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, a fost împuternicit să ocupe, timp de şase luni, funcţia de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Totodată, aceştia contestă şi că PSD a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august şi a refuzat chemarea premierului în Parlament pe acelaşi subiect.

Printre nemulţumiri se numără şi faptul că raportul privind intervenţia Jandarmieriei este încă secret.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu suspendarea lui Pavlo Isenko după cartonașul roșu de la Atena! Situația portarului înainte de ML Vitebsk – Universitatea Craiova. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu îi cheamă pe români. Fostul candidat anunță o nouă apariție publică. Unde va fi prezent duminică
Playtech.ro
Ce poți face dacă ghena blocului miroase insuportabil. Pașii legali pe care îi ai la dispoziție
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ursul care cutreieră pădurile din Snagov și Gruiu a pus autoritățile în alertă. Locuitorii au fost avertizați să evite zonele împădurite
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
Admiterea la liceu 2026. Cum se completează corect fișa de înscriere, după Evaluarea Națională
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?