Miniştrii Finanţelor şi Justiţiei au mers la Cotroceni, însă nu i-a primit Iohannis, ci consilierii prezidenţiali UPDATE

Preşedintele Klaus Iohannis nu a participat la întâlnirea cu miniştrii Finanţelor şi Justiţiei de la Cotroceni. În locul său au fost doi consilieri prezidenţiali. Întâlnirea a fost solicitată de preşedinte, care a convocat tot guvernul la Cotroceni pentru a discuta proiectul de rectificare bugetară pentru instituţiile din domeniul securităţii naţionale. Guvernul a adoptat însă în şedinţa de miercuri rectificarea bugetară fără avizul CSAT, iar premierul a plecat în Spania.
Romania TV
06 sept. 2018, 06:57
Miniştrii Finanţelor şi Justiţiei au mers la Cotroceni, însă nu i-a primit Iohannis, ci consilierii prezidenţiali UPDATE

UPDATE Întâlnirea a luat sfârşit în mai puţin de jumătate de oră. Cei doi miniştri au fost filmaţi ieşind cu maşina din Curtea Palatului Cotroceni cu puţin înainte de ora 12.00

________

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis nu i-a primit pe cei doi miniştri, informează România TV. Eugen Teodorovici şi Tudorel Toader au fost întâmpinaţi de Ştefan Marinescu, consilier prezidenţial pe politici economice şi sociale, şi Mihaela Ciochină, consilier prezidenţial la Departamentul Legislativ.

Şeful statului nu participă la întâlnire.

„Ministrul Finanţelor Publice şi ministrul Justiţiei au fost primiţi la Palatul Cotroceni de către Mihaela Ciochină, consilier prezidenţial – Departamentul Legislativ, şi Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial – Departamentul Politici Economice şi Sociale”, anunţă Preşedinţia.

________

UPDATE Miniştrii Finanţelor şi al Justiţiei, Eugen Teodorovici şi Tudorel Toader, au ajuns la Cotroceni puţin înainte de ora 11.30, informează România TV.

________

Întâlnirea de la Cotroceni nu figurează nici pe agenda preşedintelui Iohannis, nici în programul celor doi miniştri.

Şeful statului a adresat invitaţia la consultări premierului Dăncilă miercuri, înaintea şedinţei de Guvern în care Guvernul urma să adopte rectificarea bugetară şi în condiţiile în care, cu o zi în urmă, preşedintele suspendase şedinţa CSAT în care urma să fie avizat proiectul de rectificare, solicitând un nou proiect.  Rectificarea bugetară a fost aprobată prin Ordonanţă de Urgenţă, fără avizul CSAT, fiind invocate decizii ale Curţii Constituţionale conform cărora doar solicitarea vizului este obligatorie nu şi existenţa lui. OUG privind rectificarea bugetară şi încă una privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial, deşi un act normativ similar, de modificare a Legii CSM, aprobat în şedinţa de Guvern, a apărut în MO miercuri.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 5 septembrie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, doamna Vasilica -Viorica Dăncilă, prin care o invită pentru consultări, la Palatul Cotroceni, în data de 6 septembrie a.c., ora 11:30, în temeiul dispoziţiilor art. 80 şi ale art. 86 din Constituţie, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu necesitatea rectificării bugetului de stat pe anul 2018. Consultările vizează clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită. La această întâlnire au fost invitaţi şi miniştrii de resort”, a transmis miercuri Administraţia Prezidenţială.

La începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a declarat că Executivul va adopta rectificarea bugetară, precizând că a fost îndeplinită obligaţia de a cere avizul CSAT. De asemenea, ea a anunţat că joi şi vineri va face o vizită în Spania, fără a se referi însă la invitaţia transmisă de preşedinte.

Citeşte şi: Rectificarea bugetară a fost aprobată în şedinţa de Guvern fără avizul CSAT. Iohannis cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR

După şedinţa Cabinetului, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat că Guvernul a adoptat rectificarea bugetară.şi că, având în vedere că premierul Viorica Dăncilă se va afla joi în vizită în Spania, la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. 

Ministrul Finanţelor a menţionat că bugetele structurilor din CSAT au rectificare negativă, dar nu există niciun impediment ca ceea ce au angajat să fie dus la bun sfârşit.

”Orice cheltuială pe care o au în vedere până la final de an va fi asigurată, dar nivelul execuţiei la 7 luni arată sunt sume neutilizate, iar un management corect şi modern spune foarte clar că nu ai de ce să ţii banii într-o zonă în care nu se cheltuie”, a adăugat Teodorovici.

El a precizat că ministrul Tudorel Toader a exprimat un punct de vedere privind legalitatea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, bazându-se pe trei decizii ale CCR din anul 2011, care stipulează că un aviz este obligatoriu de solicitat dar nu trebuie să îl aştepţi.

Într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la anunţul Guvernului, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Executivul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. De asemenea, a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale.

„Demersul inexplicabil de a continua cu adoptarea rectificării bugetare în aceste condiţii demonstrează lipsa evidentă a dorinţei de dialog a Guvernului în interesul cetăţenilor. Este o nouă acţiune care arată agenda paralelă pe care Guvernul Dăncilă o are cu agenda reală a românilor şi o încercare de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave la care Guvernul nu este capabil să găsească soluţii. Pesta porcină africană este cel mai elocvent exemplu de criză generată de lipsa măsurilor pe care Executivul avea datoria să le adopte, astfel încât să fie stopată răspândirea virusului şi să fie evitate pagubele imense pe care în prezent vedem că le suportă crescătorii de porcine şi populaţia”, a apreciat preşedintele.

Preşedinţia mai spune că nu este prima dată când Guvernul şi prim-ministrul refuză dialogul instituţional cu preşedintele României, preferând ca, în locul atribuţiilor constituţionale şi al cooperării loiale, să pună indicaţiile primite de la conducerea de partid.

„Dincolo de vulnerabilităţile de fond ale actualei construcţii bugetare, prin adoptarea rectificării bugetare în absenţa avizului CSAT, fie el pozitiv sau negativ, Guvernul forţează limitele Constituţiei. Acest demers reprezintă o deraiere gravă de la principiul colaborării loiale pe care ar trebui să se întemeieze funcţionarea democratică şi eficientă a instituţiilor statului român. Decizia prim-ministrului de a refuza dialogul instituţional pe o problemă urgentă şi de importanţă deosebită conduce astfel la un blocaj instituţional. Un asemenea comportament nu poate rămâne nesancţionat. Ca atare, în vederea realizării rolului constituţional de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice, preşedintele României va uza de toate prerogativele pe care Legea fundamentală i le conferă. În acest sens, preşedintele României solicită public Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale de adoptare”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Spynews
Anca Țurcașiu a devenit bunică! Nora sa a adus pe lume o fetiță. Ce nume va purta micuța: „Sunt cea mai fericită de pe pământ...” / VIDEO
Bzi.ro
Prețuri halucinante la concertul Coldplay! Cât a plătit un bucureștean pentru două ape, două doze de Cola Zero și popcorn
Fanatik.ro
Premoniţie incredibilă! El e omul de fotbal care a ghicit, în urmă cu 17 zile, scorul corect, România – Ucraina 3-0 în direct! Video
Capital.ro
Vladimir Putin A ACCEPTAT. Președintele Rusiei va semna acordul
Playtech.ro
Ce soție frumoasă are Nicolae Stanciu! Căpitanului României are cu ce se mândri
DailyBusiness
Se schimbă Codul Rutier! Românii care au permise trebuie să știe asta
Adevarul
De ce sunt SUA vulnerabile la atacuri din partea ISIS. Semnale de alarmă după o operațiune recentă
Spynews
Trei persoane și-au pierdut viața într-un teribil accident, în Iaşi. Un politician AUR și iubita lui au acroșat un pieton și s-au oprit într-un cap de pod / FOTO
Spynews
Doliu în lumea muzicii de petrecere. Un cunoscut lăutar s-a stins din viață după ce a pierdut lupta cu o boală grea: "Dumnezeu să te ierte..." / FOTO
Evz.ro
Românii se înghesuie în această destinație de vacanță. Care sunt marile puncte de atracție
Impact.ro
Antonia, apariție INCENDIARĂ la plajă! Costumul de baie MINUSCUL a lăsat tot la vedere ...
Prosport.ro
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Cancan.ro
BREAKING | Un politician AUR și iubita lui au murit într-un accident rutier cumplit
Playsport.ro
WOW, PREA fierbinte! Fusta Corinel Caragea, mult prea scurtă?! Cum a apărut printre suporteri înainte de România - Ucraina
kanald.ro
Marina Almășan, adevărul din spatele despărțirii de Victor Socaciu: „Personajul care ne tulburase liniștea a reapărut. A fost începutul sfârșitului”
Capital.ro
Devine obligatoriu în toată România. Ordinul intră peste tot în vigoare
StirileBZI
Românii pot primi 37.000 de euro! Banii sunt dați de Comisia Europeană
Prosport.ro
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
stirilekanald.ro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
România a învins categoric Ucraina la Euro 2024: 3-0 în primul meci din Grupa E
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?