Scene ireale într-o comună din Iaşi. Un preot, chemat să ţină o slujbă mai puţin obişnuită. Ce a sfinţit părintele

Un preot a fost chemat să sfințească o conductă de gaze într-o comună din Iași! ”Binecuvintează pe toţi ostenitorii companiilor care au lucrat pentru această aducţiune de gaz”.
Romania TV
09 sept. 2018, 09:04
Scene ireale într-o comună din Iaşi. Un preot, chemat să ţină o slujbă mai puţin obişnuită. Ce a sfinţit părintele

Scene ireale într-o comună din Iași, unde s-a inaugurat o conductă de gaz. Reprezentanţii Primăriei Tomeşti, judeţul Iaşi, au cerut preoţilor sfinţirea unei aducţiuni de gaz ce deserveşte o parte a satului Vlădiceni. Ceremonia religioasă a fost realizată în cursul zilei de sâmbătă, 8 septembrie, cu ocazia hramului comunei, a anunțat ziaruldeiasi.ro.

Lucrarea realizată din fondurile proprii ale comunei a costat în jur de 400.000 de lei, potrivit primarului Ştefan Timofte. Acesta a fost prezent, alături de alţi reprezentanţi ai instituţiei publice, la sfinţirea ce a avut loc în cursul dimineţii şi care a început cu o cuvântare a preotului din localitate.

„S-au străduit a face conducta asta de gaz care este necesară, eu ştiu, pentru un trai mai civilizat şi în locşorul ăsta, care e atât de aproape de Iaşi. Prin munca echipei de la Primărie, condusă de domnul primar Ştefan Timofte s-au mai schimbat lucrurile. Avem şoseaua, apa, canalizarea şi acuma reţeaua de gaz. Noi apreciem foarte mult munca pe care domnul primar o face”, a spus preotul, în faţa enoriaşilor săi, cărora le-a mai transmis că acum au mai mult timp pentru rugăciune, fiindcă nu mai trebuie să plece în pădure după lemne.

La slujba de sfințire, preotul a spus: „Pe tine te rugăm, creator al celor văzute şi celor nevăzute, binecuvintează pe toţi ostenitorii companiilor care au lucrat pentru această aducţiune de gaz, pe membrii Consiliului Local şi Ştefan (n.r. primarul Ştefan Timofte) împreună cu toţi cei care au lucrat la acestea”, a cântat preotul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România