Ministrul Educaţiei, mesaj la începerea anului şcolar: Suntem profund preocupaţi să asigurăm şanse egale la educaţie tuturor copiilor

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, spune, în mesajul adresat la începerea anului şcolar, că nevoia de cunoaştere este vitală în prezent şi, de aceea, este preocupat să asigure şanse egale la educaţie tuturor copiilor din România. "Vom investi în continuare în educaţie, astfel încât respectul şi statutul nobil al profesorilor să fie reconfirmate în societate, iar elevii să beneficieze de un act educaţional de calitate, în drumul lor spre performanţă", mai spune el.
Romania TV
10 sept. 2018, 06:51
Ministrul Educaţiei, mesaj la începerea anului şcolar: Suntem profund preocupaţi să asigurăm şanse egale la educaţie tuturor copiilor

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, afirmă, în mesajul adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că acest an şcolar începe într-o zi care duce cu gândul la simbolul succesului în învăţământ.

„Ziua de azi coincide cu nota 10 din catalog pe care sper să o obţină fiecare elev care trece astăzi pragul şcolii. Cadrelor didactice le urez succes în misiunea lor de a fi călăuze pe drumul cunoaşterii. Şcoala începe anul acesta cu 124 de dascăli care au obţinut nota 10 la examenul de titularizare, ei alăturându-se multor altor profesori de 10 care activează deja în sistem.  Vreau să-i felicit pe toţi pentru performanţa şi dăruirea de care au dat dovadă şi să le mulţumesc tuturor angajaţilor din învăţământ pentru efortul pe care îl depun, zi de zi, în conturarea unui sistem educaţional de calitate”, transmite Valentin Popa.

El adaugă că le doreşte părinţilor bucurii din partea elevilor.

„Nevoia de cunoaştere este una vitală în zilele pe care le trăim şi, de aceea, suntem profund preocupaţi să asigurăm şanse egale la educaţie tuturor copiilor din România”, afirmă ministrul Educaţiei.

Potrivit acestuia, elevii claselor I-VI beneficiază, din acest an şcolar, de manuale noi. Mai mult, elevii vor avea manuale noi pentru 26 de discipline la care nu au existat manuscrise în ultimii 20 de ani.

„Alături de colegii din Guvern, am depus toate eforturile pentru ca profesorii să primească, încă din luna martie 2018, salarii mai mari. În plus, am decis să fie plătiţi şi pentru munca extraordinară pe care o depun în organizarea olimpiadelor, iar pentru cadrele didactice implicate în organizarea examenelor naţionale am majorat cu 60% sumele pe care le primesc pentru această activitate”, menţionează Popa.

În mesajul său, se arată că MEN a majorat ajutorul prevăzut în programul „Bani de liceu” pentru a-i susţine pe tinerii din mediile defavorizate, iar absolvenţii din mediul rural au putut candida, în premieră, pe locuri speciale în facultăţi.

„Mai mult, în săptămânile următoare, vom majora şi bursele pentru elevii cuprinşi în învăţământul profesional şi dual. Vă asigur că vom investi în continuare în educaţie, astfel încât respectul şi statutul nobil al profesorilor să fie reconfirmate în societate, iar elevii să beneficieze de un act educaţional de calitate, în drumul lor spre performanţă”, mai afirmă Popa.

Aproximativ 2,9 milioane de elevi încep, luni, şcoala în întreaga ţară. Anul şcolar are 34 de săptămâni şi se va încheia în 14 iunie 2019, după 168 de zile lucrătoare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Ei sunt sportivii români care au făcut avere după retragere. În ce și-au investit banii
Capital.ro
Capcana celor 35 de ani de muncă. De ce vechimea nu este suficientă. Detaliul care poate conta decisiv la pensionare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte