Hans Klemm: Ecosistemul român al startup-urilor devine tot mai dinamic, dar extinderea este în continuare dificilă

Ecosistemul român al start-up-urilor devine tot mai dinamic, dar extinderea este în continuare dificilă, în contextul în care unele reglementări "pot genera poveri neintenţionate, dar disproporţionate", a declarat, luni, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm.
Romania TV
10 sept. 2018, 09:56
Hans Klemm: Ecosistemul român al startup-urilor devine tot mai dinamic, dar extinderea este în continuare dificilă

Pentru ca antreprenorii să îşi pună ideile în practică, au nevoie de adevărate „ecosisteme”, formate din universităţi, medii în care sunt dezvoltate cele mai recente tehnologii, incubatoare şi acceleratoare de idei, consultanţi, mentori, reţelele de lideri în afaceri şi platforme de finanţare, a subliniat diplomatul american în deschiderea „Startup Path 2018”.

În acest context, el a încurajat organizatorii evenimentului dedicat antreprenoriatului să ia în considerare următoarele aspecte, ce pot veni în ajutorul celor ce vor să creeze startup-uri – transferul de tehnologie, educaţia şi mentoratul şi atitudinea faţă de risc.

Referindu-se la cultura antreprenoriatului român, el a evidenţiat că aceasta trebuie să se dezvolte într-una „care acceptă eşecul, învaţă din eşec şi foloseşte eşecul drept o treaptă pe eventualul său drum spre succes”.

Hans Klemm a adăugat că spiritul antreprenorial american este „una dintre cele mai admirate calităţi” ale ţării sale.

„Dacă vă gândiţi la antreprenoriatul din SUA, acesta este o reflexie a societăţii noastre – oportunităţi împărtăşite, educaţia şi accesul la capital, susţinute de statul de drept şi întărite de o toleranţă mare în ceea ce priveşte asumarea de riscuri şi înalta toleranţă la eşec”, a punctat Klemm, citat de Agerpres.

Totodată, Klemm a vorbit despre schimburile de experienţă România-SUA, în domeniul antreprenoriatului. Astfel, a apreciat el, „ecosistemul român al startup-urilor devine tot mai dinamic, dar extinderea este în continuare dificilă”.

„Uneori, anumite trăsături ale cadrului instituţional şi de reglementare aici pot genera poveri neintenţionate, dar disproporţionate asupra antreprenorilor şi micilor afaceri. Este important ca factorii de decizie să înţeleagă costurile nevoii de conformitate şi să lucreze să uşureze poverile aduse de aceste reglementări, pentru a crea un mediu benefic afacerilor”, a spus Klemm.

El a vorbit şi despre eventuale eforturi ce ar putea fi făcute pentru a diminua „povara” antreprenorilor.

„Încercăm să încurajăm guvernul să aducă reforme şi eforturi gândite pentru a susţine micile afaceri, tinerii antreprenori, startup-urile şi schimburile. Uneori avem succes, de multe ori nu”, a mărturisit diplomatul american.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Derby-uri care îți taie răsuflarea: de la vacarmul din Belgrad la atmosfera mitică a Superclasico
Capital.ro
Fabricile NATO de armament, vulnerabile în caz de război. Lecția pe care Europa trebuie să o învețe de la Ucraina
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte