Anunţ important: Ce se întâmplă cu PENSIILE de la 1 octombrie. Se aplică doar pentru anumite categorii

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat că recalcularea pensiilor pentru anumite categorii de pensionari va dura maximum un an, scrie adevarul.ro.
Alina Costache
11 sept. 2018, 08:26
Anunţ important: Ce se întâmplă cu PENSIILE de la 1 octombrie. Se aplică doar pentru anumite categorii

Potrivit instituţiei, începând cu data de 1 octombrie, până la data de 30 septembrie 2019, vor fi recalculate toate pensiile care intră sub incidenţa Legii 221/27 iulie 2018, aflată deja în vigoare.

Legea modifică legea privind sistemul unitar de pensii din 2010 şi are două categorii de dispoziţii, care vizează două categorii de persoane:

– cele care vor solicita deschiderea drepturilor de pensii începând cu luna august 2018, atât din punct de vedere al reducerii vârstei standard de pensionare, cât şi din punct de vedere al stagiului complet de cotizare care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual;

– anumite categorii de pensionari cu drepturi în plată, care vor beneficia de recalcularea acestor drepturi prin utilizarea – la determinarea punctajului mediu anual – a unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel utilizat iniţial.

Olguţa Vasilescu: Este în lucru o bază de date comună a Casei de Pensii şi a ANAF: Poţi să vezi tot ce ai primit de la statul român

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Se naște o nouă forță în fotbalul românesc? Fostul mare internațional a semnat imediat după promovare
Capital.ro
Carburanți 7 iunie 2026. Cât costă benzina și motorina astăzi. Lista celor mai mici prețuri din țară
Playtech.ro
Partea toxică a socului pe care mulți o pun din greșeală în socată. Ce trebuie îndepărtat înainte de preparare
Adevarul
Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul mare campion al României a tunat după evenimentul dedicat Nadiei Comăneci: ”Un show grotesc, de prost gust. De ce trebuie ca toate gimnastele să stea permanent în umbra unui singur nume?”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți