O nouă grevă la Ryanair, ce curse vor fi afectate miercuri

Prima grevă comună a piloţilor şi însoţitorilor de bord ai Ryanair din Germania va provoca miercuri dificultăţi companiei aeriene low-cost deoarece ar urma să fie afectate multe zboruri, a afirmat marţi Markus Wahl, purtător de cuvânt al sindicatului piloţilor germani Vereinigung Cockpit (VC), transmit DPA şi Reuters.
Filip Stan
11 sept. 2018, 11:52
O nouă grevă la Ryanair, ce curse vor fi afectate miercuri

La mişcarea de protest se vor alătura şi muncitorii reprezentaţi de sindicatul german Verdi. Majoritatea celor 400 de piloţi şi 1.000 de însoţitori de bord care lucrează pentru Ryanair în Germania s-ar putea alătura grevei, a declarat Markus Wahl.

Până acum Ryanair nu a anunţat anulări ale zborurilor pentru miercuri. Avioanele sale din Germania reprezintă aproximativ o zecime din flota sa globală.

Luni, sindicatul piloţilor germani Vereinigung Cockpit a cerut declanşarea unei greve de 24 de ore în data de 12 septembrie pentru a forţa negocieri cu operatorul aerian irlandez în privinţa condiţiilor de muncă şi de salarizare.

Mişcarea de protest ar urma să înceapă miercuri dimineaţă, la 01.01 GMT şi să se încheie joi, la 00.59 GMT, afectând toate plecările curselor aeriene din Germania.

Sindicatul Verdi caută să obţină o majorare salarială semnificativă pentru cei aproximativ 1.000 de însoţitori de bord care lucrează în Germania pentru Ryanair şi vrea ca operatorul aerian să recunoască legislaţia germană şi să plătească contribuţii la asigurările sociale.

În 13 august, Ryanair s-a confruntat cu de cea mai severă mişcare de protest din istoria sa de 33 de ani, fiind afectaţi aproximativ 55.000 de pasageri şi aproape 400 de zboruri anulate.

Greva, care a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor.

Germania a fost ţara cea mai lovită de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova. 

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Tragedie în Serbia! A murit după ce a suferit un atac de cord pe teren! Era vărul legendei lui Chelsea și a fost căpitan la Steaua Roșie Belgrad
Capital.ro
Călin Georgescu e nevinovat! Avocata fostului candidat se ia de procurorul general: Un scenariu de Hollywood
Playtech.ro
Cine primește tichetele sociale de 250 de lei până la finalul anului. Lista persoanelor eligibile
Adevarul
Simptomele infecției cu Candida Auris, ciuperca rezistentă care se răspândește rapid în Europa
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Ce criterii trebuie îndeplinite pentru bursele sociale, în anul școlar 2025-2026! Data până la care se depun documentele
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan și-a anunțat DEMISIA. PLUS amenințări de ULTIMA ORĂ pentru acești bugetari
iamsport.ro
Fotbalistul revelației din SuperLiga, desființat în direct: ”Un puturos care nu aleargă! Știe cu mingea, dar nu face doi pași în rest”
MediaFlux
Ministerul Muncii, anunțul momentului pentru milioane de români! Se dau amenzi de până la 10.000 de lei. Se aplică până la finalul anului
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor