Pesta porcină: Ministerul Agriculturii a luat măsuri urgente de protecţie a crescătorilor de porci

Ministerul francez al Agriculturii a făcut joi apel la mobilizare imediată pentru protecţia crescătoriilor de porci, după ce unităţile sanitare din Belgia au confirmat două cazuri de pestă porcină africană (PPA) la mistreţi. 
Iulian Tudor
13 sept. 2018, 18:59
Pesta porcină: Ministerul Agriculturii a luat măsuri urgente de protecţie a crescătorilor de porci

Prezenţa virusului PPA a fost confirmată într-o comună aflată la circa zece kilometri de graniţa Belgiei cu Franţa, ceea ce potrivit ministerului „constituie o progresie fără precedent a bolii, care necesită o reacţie la înălţimea mizelor economice considerabile pentru filierele agroalimentare franceze”.

Ministrul francez al agriculturii, Stéphane Travert, afirmă că a cerut implementarea imediată a unui plan de acţiune împotriva pestei porcine africane de către prefecţii din departamentele Ardennes, Meuse, Moselle şi Meurthe-et-Moselle, care se învecinează cu Belgia. Planurile prevăd măsuri de zonare, restricţii ale unor activităţi cum ar fi vânătoarea, supravegherea mai atentă a crescătoriilor şi a faunei sălbatice, aplicarea unor măsuri de biosecuritate pentru a evita introducerea virusului în crescătoriile de porci şi măsuri de supraveghere în abtoare, informează Agerpres.

Citeşte şi Viorica Dăncilă: Am cerut sprijinul Comisiei Europene pentru reducerea impactului pestei porcine

Intrarea oricărei persoane într-o exploataţie agricolă nu este permisă decât după autorizarea din partea crescătorilor şi cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi securitate biologică necesare, a reamintit ministrul, potrivit Agerpres.

La sfârşitul lui august, preşedinta principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Christiane Lambert, şi-a exprimat îngrijorarea privind riscul de transmitere a PPA din cauza importurilor de mistreţi din Europa de Est, unde potrivit AFP boala afectează deja Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte