Nanoparticule cu perişori minusculi, create pentru a combate poluarea cu mercur

„Mijloacele de control actuale sunt prea costisitoare şi complexe”, afirmă într-un comunicat Francesco Stellacci, specialist în materiale la Ecole Polytechnique Fédérale din Lausanne (EPFL), inventatorul acestei tehnici noi.

„Supraveghem concentraţiile din apa potabilă din când în când şi, dacă rezultatele sunt bune, plecăm de la principiul că între cele două măsurători toate concentraţiile sunt acceptabile”, spune acelaşi cercetător, al cărui studiu a fost publicat duminică în revista britanică Nature Materials.

Invenţia savanţilor de la EPFL, ajutaţi de colegii lor de la Universitatea Northwestern din Statele Unite, este după părerea lor mult mai simplă şi mult mai puţin costisitoare.

„Se înmoaie în apă o lamelă din sticlă acoperită cu o peliculă de nanoparticule cu perişori. Atunci când un ion – o particulă încărcată cu sarcină pozitivă, precum metilmercur sau cadmiu – se află între doi perişori, aceştia se strâng şi captează agentul poluant. Cu cât nanocaptorul prinde cantităţi mai mari de ioni, cu atât el este un mai bun conducător de electricitate. Este suficient să se măsoare curentul electric” care îl traversează pentru a deduce instantaneu cât de multe particule poluante au fost captate de perişorii lui”, se explică în acelaşi comunicat.

Alte articole

4 ZODII cu cel mai mare MAGNETISM în acest moment, mulțumită călătoriei comunicatorului Mercur în flamboaiantul Leu

Un eveniment astral care nu s-a mai produs de 35 de ani schimbă SOARTA acestor ZODII. Tripleta Mercur–Saturn–Neptun le rescrie DESTINUL

Fabricarea unei astfel de lamele costă între cinci euro şi 10 euro, iar aparatul de măsurare electrică, unul dintre cele mai clasice, nu depăşeşte câteva mii de euro.

„Prin metodele convenţionale, probele recoltate trebuie trimise la un laborator, iar materialul de analiză costă mai multe mii de euro”, spune Francesco Stellacci.

În plus, savanţii au descoperit faptul că pot să modifice lungimea nano-perişorilor, pentru a viza un tip specific de poluanţi, chiar dacă procedeul rămâne încă „empiric”.

Sistemul a fost testat cu succes pe Lacul Michigan din apropiere de Chicago şi pe un peşte care se hrăneşte cu alge în Florida, o specie care nu este situată prea sus în lanţul trofic şi care acumulează deci foarte puţin mercur în organism.

„Scopul nostru era acela de a vedea dacă putem să detectăm chiar şi cantităţile infime”, spune Bartosz Grzybowski de la Universitatea Northwestern.

Rezultatul a fost concludent, cu un nivel de precizie comparabil celui obţinut de autorităţile sanitare americane, au precizat autorii studiului, care sunt deja pe cale să îşi adapteze sistemul pentru a detecta şi alte substanţe toxice, precum cadmiul.