Manualul de Istorie de clasa a VI-a conţine patru abateri de la programa şcolară, susţine Societatea de Ştiinţe Istorice

„Grupul de lucru desemnat de Societatea de Ştiinţe Istorice din România pentru a analiza manualul de Istorie de clasa a VI-a publicat de Editura Didactică şi Pedagogică a constatat că manualul analizat conţine patru abateri de la programa şcolară, deficienţe de calibrare şi selecţie a informaţiei, erori factuale, deficienţe de terminologie, inadecvări ale materialelor didactice şi ale activităţilor de învăţare, precum şi un număr prea mare de greşeli lingvistice, de scriere şi de tehnoredactare. Aceste deficienţe eclipsează aspectele pozitive, care nu lipsesc cu totul din conţinutul manualului analizat”, se susţine în comunicat.

Potrivit sursei citate, pe baza informaţiilor disponibile la această dată, nu se poate aprecia care dintre aceste „neajunsuri” au fost determinate de autoarea manualului sau de Editura Didactică şi Pedagogică.

„Erori au fost semnalate nu doar la manualul de Istorie, ci şi la manualele de la alte discipline (deocamdată manualele de Geografie, Biologie şi Matematică, dar lista este deschisă); această constatare la îndemâna oricăruia dintre noi umple de ridicol pe aceia care încearcă să ne convingă că în cazul fiecărui manual este vorba de un caz special, izolat, singular şi că răspunderea revine doar autorilor de manuale. Nu se pune problema de a exonera pe autorii de manuale care au greşit, uneori flagrant”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, este „însă evident” că există un sistem „rău conceput şi prost manageriat, care garantează eşecul şi pentru care răspunderea se plasează la un cu totul alt nivel”.

„Multiplicarea erorilor, care nu au lipsit nici anterior, coincide cu opţiunea Ministerului Educaţiei pentru trecerea la manualul unic. Nu vom contesta dreptul decidentului responsabil de a opta între manualul unic si un sistem cu mai multe manuale dintre care profesorul alege unul, funcţie de calităţile intrinseci ale manualului, dar şi funcţie de specificul clasei. Vom consemna însă faptul că sistemul manualului unic măreşte riscul eşecului şi îngreunează corecţiile; dacă ar fi fost mai multe manuale editate de mai multe edituri, profesorii ar fi avut posibilitatea să evite manualele cele mai slabe, iar costurile neglijenţei ar fi revenit editurii private. De foarte mulţi ani, manualele sunt lucrate ‘în asalt’, cu termene foarte scurte pentru autori, evaluatori, referenţi, tehnoredactori, editori etc. Acest tip de ‘rasoleală’ a devenit obişnuinţă la Ministerul Educaţiei şi garantează apariţia multor rebuturi. Ar fi timpul ca şi decidenţii politici şi administrativi să înţeleagă că lucrul de calitate necesită timp şi mecanisme instituţionale puternice de garantare a calităţii”, punctează Societatea de Ştiinţe Istorice.

În opinia organizaţiei, pentru a asigura manuale „mai bune” este nevoie de transparentizarea procesului de selecţie a manuscriselor, consultarea asociaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional şi a facultăţilor de specialitate din principalele universităţi ale ţării, folosirea ca referenţi ştiinţifici a doi-trei specialişti respectaţi şi recunoscuţi pentru exigenţă, includerea în caietul de sarcini pentru edituri a unor prevederi clare, care să garanteze îngrijirea editorială de calitate – obligaţia de a asigura un redactor de carte experimentat şi cu studii solide în specialitatea manualului; un tehnoredactor competent; corectură de specialitate şi posibilitatea oferită autorilor de a verifica implementarea corecturilor.

„Societatea de Ştiinţe Istorice din România consideră însă că ar fi bine ca scandalul public generat de manualele editate în anul 2018 de Editura Didactică şi Pedagogică să prilejuiască o dezbatere amplă despre rostul manualelor, despre mecanismele de asigurare a calităţii acestora şi despre modul în care ele pot să fie relevante pentru procesele de învăţare ale copiilor secolului XXI”, afirmă aceeaşi sursă.