Un primar din Arad le-a programat interviuri de angajare aproape tuturor beneficiarilor de ajutoare sociale: Sunt apţi de muncă

Primarul unei comune din Arad le-a programat interviuri de angajare aproape tuturor beneficiarilor de ajutoare sociale, care vor avea loc în trei serii la o fabrică de cablaje auto din zonă care se confruntă cu deficit de forţă de muncă. Edilul spune că de ani de zile oamenii iau banii de la stat, deşi majoritatea ”sunt tineri, apţi de muncă şi stau degeaba”, ameninţând că va cere suspendarea plăţilor pentru cei care refuză nejustificat angajarea.
Alina Costache
18 sept. 2018, 11:26
Un primar din Arad le-a programat interviuri de angajare aproape tuturor beneficiarilor de ajutoare sociale: Sunt apţi de muncă

În jur de 30 de tineri din comuna arădeană Craiva, beneficiari ai venitului minim garantat, au fost convocaţi, marţi dimineaţă, de primarul Ioan Bercea, pentru a se prezenta la interviuri de angajare într-o fabrică de cablaje auto din localitatea Nădab. Sunt primii dintre cei 70 de săteni aflaţi în plată pe care edilul vrea să îi angajeze în luna septembrie.

Primarul a declarat, pentru News.ro, că reprezentanţii fabricii l-au întrebat dacă în satele sale ar exista forţă de muncă disponibilă, în condiţiile în care se fac angajări pentru că există deficit de personal.

„Atunci mi-a venit ideea, avem în jur de o sută de oameni care încasează lunar ajutorul social. Sunt tineri, apţi de muncă şi stau degeaba… Unii s-au obişnuit să ia bani de la stat şi nici la munca în folosul comunităţii, care este obligatorie, nu vor să vină. Caută tot timpul motive, ba că sunt bolnavi, ba că au copii mici acasă… Dacă vor refuza angajarea, le facem raport să nu mai primească ajutor social”, a declarat edilul.

El a precizat că a programat la interviuri 70 de beneficiari ai venitului minim garantat, următoarele două serii de întâlniri cu reprezentanţii fabricii urmând să aibă loc peste câteva zile.

„Eu le-am zis oamenilor că pot câştiga mai mulţi bani, lună de lună, pot avea asigurări medicale, drepturi… În plus, nu trebuie să aibă şcoală, pentru că fabrica a spus că îi va instrui gratuit pe toţi. Şi transport le oferă, deci e o şansă pentru aceşti oameni. Sper să nu ne facă surprize urâte şi să refuze să se angajeze, că atunci nu li se mai cuvin nici bani degeaba de la stat”, a spus Ioan Bercea.

Comuna Craiva, care are în jur de 3.000 de locuitori, este pe locul trei în judeţ din punct de vedere al dosarelor de ajutoare sociale aflate în plată (99 de beneficiari). Pe primul loc se află comuna Mişca, cu 139 de beneficiari, care deşi are doar 3700 de locuitori, depăşeşte şi municipiul Arad – 136 de beneficiari la 160.000 de locuitori.

Conform unui raport al Agenţiei Judeţeane pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Arad, în judeţ există aproximativ 2300 de persoane care încasează lunar ajutor social, faţă de 2800 în urmă cu un an. În 2017 s-au plătit aproape 7,7 milioane de lei, iar în primul semestru din 2018 s-au plătit 3,3 milioane de lei.

Numărul ajutoarelor sociale plătite a scăzut de la un an la altul, în 2018 fiind la jumătate faţă de 2011, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre beneficiari şi-au pierdut dreptul pentru că au refuzat munca în folosul comunităţii sau nu s-au prezentat cel puţin de două ori pe an la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea căutării unui loc de muncă stabil.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
„Efectul de turmă” la U Cluj – Rapid 3-4! Expertul în xenofobie explică scandările ultrașilor. „Societatea este rasistă!”
Capital.ro
Se clatină viitorul Dacia în România? Declarația șefului companiei ridică mari semne de întrebare
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Radu Banciu și-a spus părerea sinceră despre Donald Trump: ”A făcut lucruri bune”
MediaFlux
Zelenski s-a impus în fața lui Putin. Ucraina a recuperat mai multe teritorii cheie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT