USR cere demisia şefilor Jandarmeriei învinuiţi şi a ministrului de Interne

Uniunea Salvaţi România cere demisii de urgenţă de la toţi şefii Jandarmeriei care au fost puşi vineri sub învinuire de Parchetul General pentru modul de acţiune la mitingul din 10 august, apreciind drept "revoltător ca cei trei şefi să rămână în funcţie după ce Parchetul a constatat că au evacuat Piaţa Victoriei în baza unui ordin nelegal".
Romania TV
21 sept. 2018, 14:16
USR cere demisia şefilor Jandarmeriei învinuiţi şi a ministrului de Interne

„USR consideră că se impuneau demisii imediat după acţiunea din 10 august, dar Carmen Dan a ales să îi răsplătească prin promovări pe şefii Jandarmeriei care au răspuns la ordinele politice. Maiorul Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat întreaga operaţiune de evacuare a protestatarilor din Piaţa Victoriei, a fost împuternicit la conducerea Jandarmeriei Bucureşti. A fost, de fapt, o rocadă, iar şeful Jandarmeriei a devenit numărul doi, în locul lui Cazan. O altă rocadă a avut loc şi la conducerea Jandarmeriei Române, unde inspectorul general Sebastian Cucoş a fost înlocuit de Ionuţ Sindile care până atunci ocupase postul de prim adjunct, iar colonelul Cucoş a devenit numărul doi”, se arată într-un comunicat al USR.

USR atrage atenţia că şefii Jandarmeriei au răspuns de la început şi până la sfârşit la ordine politice, iar PSD, în frunte cu Liviu Dragnea şi Carmen Dan, trebuie să îşi asume răspunderea pentru gazarea şi lovirea a sute de oameni paşnici de la miting.

„Uniunea Salvaţi România susţine că este foarte important ca Parchetul General să fie lăsat să îşi facă treaba pentru că din momentul preluării dosarul mitingului din 10 august este sub asediu: ca o formă de presiune, Tudorel Toader a declanşat evaluarea procurorului general Augustin Lazăr, Inspecţia Judiciară a început cercetarea disciplinară a procurorului care s-a autosesizat cu privire la violenţele de la miting, MAI a secretizat raportul pentru a îngreuna activitatea procurorilor, iar şefii Jandarmeriei au sesizat DIICOT cu privire la o lovitură de stat, în încercarea de a muta dosarul de la Parchet”, precizează sursa citată.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
De ce sunt acoperite paharele cu apă la ședințele CSAT. Explicația de tip ”intelligence” din spatele unui detaliu aparent banal
Capital.ro
Șoferii care trebuie să achite obligatoriu taxă în București. Ciprian Ciucu avertizează: Cine nu o plăteşte va fi sancţionat
Playtech.ro
Turcia majorează drastic amenzile rutiere. Noile sancțiuni pentru viteză și alte abateri
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Camelia Mitoșeru a vorbit deschis despre propria moarte. Cum vrea mama lui Mihai Mitoșeru să arate ziua înmormântării: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iulian „Mugurel” Vrabete, basistul trupei Holograf, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani
iamsport.ro
A sărit să-l bată pe finanțatorul echipei din Liga 1: ”Bă, tu trimiți nevestele jucătorilor la produs?”. A fost nevoie de intervenția poliției
MediaFlux
PAPARAZZI Dan Petrescu și-a făcut bagajul de spital în îmbrățișările familiei! Cunoscutul antrenor, pozitiv și vesel în drum spre recuperare FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj