Dragnea anunţă grup de urmărire a îndeplinirii programului de guvernare. Marian Oprişan şi Niculae Bădălău, printre membrii acestuia

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis luni înfiinţarea unui grup de lucru pentru gestionarea resurselor umane ale partidului, a anunţat luni liderul social-democraţilor Liviu Dragnea. Potrivit preşedintelui PSD, grupul este constituit din 9 persoane, care vor avea între atribuţii şi analiza periodică a programului de guvernare: Doina Pană, Dragoş Benea, Marian Oprişan, Nicolae Bădălău, Constantin Rădulescu, Laurenţiu Nistor, Marius Dunca, Gabriel Zetea şi Codrin Ştefănescu.
Filip Stan
23 sept. 2018, 20:05
Dragnea anunţă grup de urmărire a îndeplinirii programului de guvernare. Marian Oprişan şi Niculae Bădălău, printre membrii acestuia

Conducerea PSD a decis, luni, înfiinţarea în partid a unui grup de urmărire a îndeplinirii programului de guvernare, Marian Oprişan, Nicolae Bădălău, Codrin Ştefănescu, Doina Pană aflându-se printre membrii acestuia. Anunţul a fost făcut de Liviu Dragnea, care a venit la declaraţii împreună cu premierul Viorica Dăncilă, însă doar preşedintele PSD a făcut o scurtă declaraţie.

„Am hotărât înfiinţarea unui grup de lucru pentru gestiunea resursei umane din PSD şi analiza periodică a începlinirii programului de guvernare, un grup format din nouă colegi, cu precizarea că acest grup nu se ocupă de evaluarea miniştrilor, acţiune de care se ocupă doar doamna prim-ministru, ci doar de a verifica în mod constant şi de a informa periodic BPN şi pe doamna prim-ministru despre stadiul îndeplinirii programului de guvernare. De asemenea, vor informa permanent şi liderii de grup, pentru că vorbim de acţiunile care trebuie să se îndeplinească de către Guvern, precum şi cele care trebuie să se îndeplinească de către Parlament în realizarea programului de guvernare”, a afirmat Liviu Dragnea.

El a precizat şi cine sunt membrii grupului: Doina Pană, Dragoş Benea, Marian Oprişan, Nicolae Bădălău, Constantin Rădulescu, Laurenţiu Nistor, Marius Dunca, Gabriel Zetea şi Codrin Ştefănescu.

Conducerea PSD s-a întrunit astăzi în şedinţa Biroului Permanent Naţional, fiind prima şedinţă după reuniunea Comitetului Executiv în care s-au discutat nemulţumirile unor lideri ai partidului. Preşedintele PSD a ajuns la şedinţa BPN însoţit de premierul Viorica Dăncilă, ministrul de Interne Carmen Dan, preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan şi deputatul Mircea Draghici, imediat după grupul format din primarul Capitalei Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu. El a declarat că susţine în totalitate în continuare ceea ce a spus în şedinţa CEx de vineri, iar întrebat de jurnalişti dacă urmează revocări sau excluderi, Dragnea a subliniat că nu. „A apărut o prostie, nu are nicio legătură cu realitatea, cu demiteri sau altceva. Eu ce am avut de spus am spus în CExN şi nu mă schimb”, a spus Dragnea.

La BPN al PSD au participat şi social-democraţii care au iniţiat şi semnat declaraţia prin care au solicitat demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al partidului, cum ar fi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, primarul sectorului 3 Robert Negoiţă sau secretarul general al PSD, Marian Neacşu.

Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, primar general al Capitalei, a declarat că unitatea celor care s-au exprimat împotriva conducerii PSD nu este una distructivă pentru partid şi coaliţie.

Întrebată dacă grupul celor care au votat vineri împotriva susţinerii lui Liviu Dragnea rămâne unit, Firea a precizat că acest grup este compus de fapt din 11 persoane, „poate chiar mai multe”, dar unitatea acestora nu este una distructivă pentru PSD.

„Eu spun că sunt 11 şi poate chiar mai mulţi, pentru că au fost şi câţiva care au absentat motivat pentru că pierdeau avionul. Unitatea noastră nu este distructivă, nu este împotriva unei persoane, ci este – şi am afirmat-o – pentru îmbunătăţirea deciziilor în partid cu scopul ca guvernarea să fie şi mai performantă, coaliţia majoritară din Parlament să funcţioneze şi mai bine, iar ceea ce am promis la nivel central şi local pentru români să se ducă la îndeplinire, în paralel cu această luptă care este respectabilă şi care este legitimă de a pune capăt practicilor nedemocratice în ceea ce priveşte funcţionarea eficientă a actului de justiţie”, a susţinut Gabriela Firea, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

Dragnea, despre excluderea Gabrielei Firea din PSD: Am refuzat asta, cu speranţa că nu vor mai ieşi membri de partid să critice

Aceleaşi surse au adăugat că subiectul dezbaterii în şedinţa BPN al PSD de luni va fi referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, care se va desfăşura pe 6 şi 7 octombrie.

Dragnea: Pe mine nu mă mai interesează OUG cu amnistia şi graţierea. Vor să o dea la Guvern, să o dea, să o dea când vor

În contextul referendumului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, la finalul şedinţei CEx de vineri seară, că discuţiile şi acţiunile legate de o remaniere guvernamentală a miniştrilor din Cabinetului Dăncilă vor fi amânate după data de 7 octombrie.

Liviu Dragnea: O remaniere a miniştrilor PSD va avea loc într-un CExN organizat după referendum

„În ceea ce priveşte remanierea, i-am consultat pe colegii mei când cred că este bine să fie făcută şi aproape în unanimitate au zis după referendum. Oricum, doamna prim-ministru începuse o evaluare miniştrilor, care este în desfăşurare şi după referendum vom avea un Comitet Executiv Naţional, care va hotărî cine din partea Partidului Social sau pe locurile Partidului Social Democrat cine va mai rămâne în Guvern, cine nu”, a declarat Dragnea, vineri seară, la încheierea şedinţei CExN.

Membrii Comitetului Executiv al PSD au dat un vot de încredere pentru Liviu Dragnea, iar majoritatea a votat pentru susţinerea preşedintelui PSD.

Traian Băsescu a răbufnit: „Opoziţia face un blat ruşinos cu PSD”

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
A primit interdicție în UE și a avut o perioadă grea, dar a reușit să se redescopere. Ce face sportiva considerată una dintre cele mai frumoase handbaliste sârbe
Capital.ro
Nu este Maldive, dar seamănă cu ele: noul paradis turistic construit de Arabia Saudită la Marea Roșie
Playtech.ro
Reguli noi pentru autorulote. Ce sisteme de siguranță devin obligatorii din iulie 2026
Adevarul
Temeri în școlile unde profesionala devine liceu: clasele riscă să fie formate din corigenți și elevi care nu au susținut Evaluarea Națională
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în Tulcea! Mai multe drone au fost detectate lângă Chilia şi Ismail
iamsport.ro
S-a aflat după 26 de ani! Motivul rupturii totale dintre Gică Hagi și Victor Pițurcă: ”A fost un exces de mândrie și de încăpățânare”
MediaFlux
520 de lei în plus la pensie. Românii care primesc acești bani în fiecare lună
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?