Actorii Cezara Dafinescu şi George Mihăiţă, cetăţeni de onoare ai Capitalei

Actorii Cezara Dafinescu şi George Mihăiţă vor primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, a decis miercuri Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Romania TV
26 sept. 2018, 09:16
Actorii Cezara Dafinescu şi George Mihăiţă, cetăţeni de onoare ai Capitalei

Titlul le va fi acordat „în semn de aproeciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ puse în slujba artei cinematografice şi a spectacolului”. Acordarea acestuia reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local.

Născută pe 4 august 1948, la Sibiu, Cezara Dafinescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în 1973, la clasa profesorului Moni Ghelerter. De la absolvirea facultăţii este angajată a Teatrului Naţional Bucureşti. A fost profesor de arta actorului la facultăţile: Hyperion, Bucureşti şi Luceafărul, Brăila.

A interpretat zeci de roluri pe scenă şi, în paralel, a jucat în peste 25 de filme artistice şi de televiziune. A debutat in cinematografie în 1973, în filmul „Explozia”. A fost invitată să joace rolul principal feminin în cooproducţia româno-canadiană “Crăciun însângerat”, regizat de Claudio Nasso, dar şi în coproducţia franco-română “Şobolanii roşii”, în regia lui Florin Codre. A avut rolul principal feminin din filmul “Atac în bibliotecă”, de Mircea Drăgan, şi a apărut în filmul “Toni Erdmann”, regia Maren Ade, film nominalizat în 2017 la categoria ”cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar.

George Mihăiţă s-a născut pe 23 septembrie 1948, la Moreni, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” în 1971, la clasa profesoarei Sanda Manu.

Deşi o mare parte din activitatea artistică şi-a desfăşurat-o la Teatrul de Comedie, al cărui director este în prezent, actorul a jucat şi pe scenele Teatrului Bulandra şi Teatrului Naţional din Bucureşti.

A jucat şi în peste 30 de filme, între care cele din seria „Brigada Diverse” (regia Mircea Drăgan), „Mama” (regia Elisabeta Bostan), „Ilustrate cu flori de câmp” (regia Andrei Blaier), „Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu), „Nunta mută” (regia Horaţiu Mălăele), „Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete) şi „Moromeţii 2” (regia Stere Gulea, care urmează să fie lansat în toamna acestui an).

În 2002, George Mihăiţă, alături de Vladimir Găitan, partenerul său din filmul „Reconstituirea”, a fost decorat cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Zeljko Kopic nu-i răspunde la telefon lui Giovanni Becali după plecarea de la Dinamo: ”E în tratative cu cineva care i-a găsit echipă”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 9 iunie. Benzina și motorina s-au ieftinit în marile orașe din România. Cât plătesc șoferii la pompă
Playtech.ro
Încep înscrierile la Școala de Vară 2026 în Sectorul 6. Cine poate participa și cât trebuie să plătească părinții
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Dinamo l-a dat afară, dar poate ajunge lângă Kopic la noua echipă: ”Își caută casă”
MediaFlux
PAPARAZZI Neli Lucescu, tratată cu mare grijă de familie! Gest incredibil făcut de Luis Escobedo, soțul lui Marilu Lucescu FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți