Florin Iordache: S-a demonstrat că a fost un denunţ calomios al lui Orban

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, vineri, în legătură cu clasarea dosarului de înaltă trădare pentru premierul Viorica Dăncilă, că s-a demonstrat că a fost "un denunţ calomnios" al liderului PNL Ludovic Orban.
Romania TV
28 sept. 2018, 16:07
Florin Iordache: S-a demonstrat că a fost un denunţ calomios al lui Orban

„S-a demonstrat încă o dată că a fost un denunţ calomnios, din punctul meu de vedere, al liderului Ludovic Orban. Cred că demonstrează modul în care încearcă să denigreze Guvernul neavând argumente şi apelând la Justiţie. În mod normal, întrebarea era când se clasează, nu dacă. Din punctul meu de vedere, este un denunţ calomnios în care şi-a demonstrat limitele Ludovic Orban. Mai departe vedem ce va hotărî doamna prim-ministru. Cred că atunci când nu ai argumente, apelezi la Parchet, pentru că nu ştii ce să spui. Ludovic Orban prin acest denunţ şi-a demonstrat adevăratele calităţi de lider politic”, a precizat, pentru AGERPRES, Florin Iordache.

DIICOT a clasat dosarul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru înaltă trădare, în legătură cu memorandumul privind mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Potrivit unui comunicat al DIICOT, dosarul a fost închis deoarece faptele nu există. 

  • Nicolicea: Orban a comis o infracţiune cu bună ştiinţă când a făcut plângerea penală de înaltă trădare premierului
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat, vineri, că liderul PNL Ludovic Orban a comis o infracţiune cu bună ştiinţă când a făcut plângerea penală de înaltă trădare la adresa premierului, susţinând că acesta ar trebui să fie sancţionat.

„Eu m-am mai exprimat în acest sens demult şi spuneam că este evident că nu poate să existe trădare pentru că, conform definiţiei acestei infracţiuni, trebuia să intre în legătură cu o putere străină în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului şi că, din această definiţie, era evident că acest lucru nu putea să existe”, a precizat, pentru AGERPRES, Nicolicea în legătură cu clasarea dosarului în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus o plângere penală împotriva premierului Dăncilă pentru înaltă trădare.

El a spus că Ludovic Orban ar trebui sancţionat pentru că a indus în eroare organele judiciare.

„Asta s-ar încadra la infracţiune comisă de data aceasta de domnul Orban şi anume inducerea în eroare a organelor judiciare. Atunci când faci o sesizare penală cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală, în cazul nostru trădarea, de către o anumită persoană, în cazul nostru făcea referire la doamna premier, cunoscând că aceasta este nereală şi dacă citeşte cineva definiţia e evident cunoaşte că e nereală, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Este articolul 268 – inducerea în eroare a organelor judiciare. Deci, domnul Orban, după părerea mea, a comis el însuşi o infracţiune cu bună ştiinţă, ştiind că ceea ce sesizează este nereal. A pus organele să lucreze, să cheltuie bani publici, ar trebui să fie sancţionat”, a explicat social-democratul.

DIICOT a clasat dosarul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru înaltă trădare, în legătură cu memorandumul privind mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Potrivit unui comunicat al DIICOT, dosarul a fost închis deoarece faptele nu există. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte