Zodii predispuse la atacuri de panică şi depresie. Vezi dacă te numeri printre ele

Tristețea face parte din natura umană, alături de senzația de teamă. Dar în momentul în care își face apariția anxietatea, sentimentul de pesimism și inutilitate, pierderea de interes pentru activitățile obișnuite, senzația de oboseală permanent și dificultatea de a lua o decizie, adică într-un cuvânt, depresia, lucrurile încep să se complice.
Alina Costache
29 sept. 2018, 14:03
Zodii predispuse la atacuri de panică şi depresie. Vezi dacă te numeri printre ele

Dintre toate zodiile, cei care pot face cel mai repede o depresie sunt Peștii, pentru că, indiferent cât de amabili ar fi cu cei din jur, acești native sunt cei mai autodistructivi. Motivul? Își fac prea multe vise, iar când dau față în față cu realitatea, clachează. Sfatul specialiștilor pentru Pești este să trăiască mai mult pentru propria persoană și să înceteze să le mai facă tuturor pe plac.

Predispoziție la depresie și atacuri de panică au și Racii, care sunt foarte slabi din punct de vedere emoțional și sunt de cele mai multe ori convinși că sunt singuri pe lume și nimeni nu se interesează de soarta lor. Acestora li se recomandă să stea cât mai puțin singuri și să accepte ajutorul familiei și al prietenilor.

Mare grijă trebuie să aibă și Scorpionii. Aceștia au darul de a se implica emoțional în tot felul de relații, mai ales când acestea sunt toxice, iar când constată că nimic nu este cum vor ei, se transformă în persoane anxioase. Ar fi util dacă ar învăța să-și controleze emoțiile. În acest mod, nu vor apărea atacurile de panică și nici depresia.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Cât orez e bine să pui în ciorba de perișoare. Secretul bucătarilor pentru o textură perfectă și un gust aromat
Capital.ro
România a înlemnit. Ion Iliescu personal a făcut anunțul despre moarte
Playtech.ro
Toamnă cu temperaturi de vară, anunţă meteorologii Accuweather! Noiembrie nu mai aduce frig sau zăpadă
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Metoda de-a renunța la fumat. Trucul e foarte simplu
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
Alocații de patru ori mai mari pentru fiecare copil! Documentul pe care trebuie să-l depună părinții
Cancan.ro
Cum a apărut îmbrăcată această tânără din Iași la Bacalaureat. Colegii au crezut că vine direct din club
Playsport.ro
Nokia 1100, cu touch revoluționar și baterie care ține 4 săptămâni, ar spulbera concurența, dar totul...
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini pe motorină. Se achită obligatoriu. Majorare de azi, 19 iunie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
ANAF, alertă pentru români! Se fură banii direct
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană