S-a deschis prima parcare din ţară cu terenuri de sport pe acoperiş

Prima parcare supraterană din ţară cu terenuri de sport amenajate pe acoperiş s-a deschis, miercuri, chiar lângă Arena Naţională, după o amânare de două luni de la ultimul termen anunţat. Investiţia se ridică la aproximativ 35 de milioanre de euro.
Romania TV
12 sept. 2012, 18:21
S-a deschis prima parcare din ţară cu terenuri de sport pe acoperiş

Construcţia proaspăt finalizată are o suprafaţă totală de 32.400 de metri pătraţi, 1.250 de locuri de parcare pentru autoturisme, iar pe acoperiş sunt amenajate un teren de fotbal, unul de tenis şi altul de baschet. Investiţia se ridică la aproximativ 35 de milioane de lei. fără TVA, iar banii rezultaţi din închirierea locurilor vor intra în buzunarul municipalităţii, scrie adevarul.ro

Noua construcţie dispune de câte o casierie la fiecare dintre cele trei niveluri, patru lifturi, grupuri sanitare, camere de supraveghere şi senzori de lumină.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?