Traseul Maratonului Bucureşti, modificat din cauza meciului România – Serbia

Traseul Maratonului Internaţional Bucureşti, care va avea loc duminică, a fost modificat de către organizatori, Bucharest Running Club, datorită orei la care se dispută meciul România – Serbia, din cadrul Ligii Naţiunilor.
Romania TV
08 oct. 2018, 10:41
Traseul Maratonului Bucureşti, modificat din cauza meciului România - Serbia

Preşedintele Asociaţiei Bucharest Running Club, Valeria Răcilă van Groningen, a anunţat luni că participanţii la maraton nu vor mai alerga în jurul Arenei Naţionale, precizând însă că a găsit un traseu plat, care să permită stabilirea unui record al cursei, scrie News.ro.

“A trebuit să modificăm traseul maratonului din acest an datorită meciului România-Serbia, care se va disputa de la ora 16.30. Iar spectatorii vor avea acces pe stadion cu două ore înainte. Nu am vrut să riscăm şi a trebuit să modificăm traseul, nu se va mai alerga în jurul stadionului. Dar am găsit distanţa necesară pentru 42 de kilometri, e un traseu plat. Sper să avem şi de această dată nou record de cursă”, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, care a precizat că la toate cursele ediţiei a XI-a a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon vor particpa 19.000 de alergători.

Competiţia de la Bucureşti, omologată de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) la categoria Bronze Level, are şanse în viitor să ajungă la nivelul următor, Silver Level: “Maratonul este acum organizat la categoria Bronze Level şi anul acesta vom avea două persoane din cadrul IAAF care vor superviza competiţia. Sperăm să ajungem şi la Silver Level, dar e un pic mai complicat pentru că trebuie să aducem atleţi de elită şi este mai scump.”

Organizatorii pun la dispoziţie competitorilor o aplicaţie, MYLAPS, disponibilă în Google PlayStore, prin intermediul căreia sunt disponibile hărţile curselor în format interactiv şi oferă posibilitatea de a urmări alergătorii în timp real pe parcursul curselor, cu timpii intermediari.

Pentru prima dată în istoria celui mare eveniment de alergare din România, cursele competitive de duminică vor fi transmise în direct, de postul Look Sport.  

La ediţia din acest an a Maratonului Internaţional Bucureşti, organziatorii au invitat şi 18 atleţi de elită, 14 la masculin şi 4 la feminin, din Kenya şi Ethiopia. La masculin, Berga Birhanu Bekele, din Ethiopia, are cel mai bun timp la maraton, 2 ore, 9 minute şi 41 de secunde, iar la feminin, cea mai performantă sportivă este Gebremeskel Abeba Tekulu, tot din Ethiopia, cu timpul de 2 ore, 30 de minute şi 18 secunde.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Gol anulat GREȘIT pentru Universitatea Craiova! Imaginile pe care oamenii din VAR nu le-au văzut. Radu Naum: „Ceea ce prezentăm nu e din burtă”
Capital.ro
Veste tristă în lumea filmului. S-a stins unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei. Sam Neill învinsese cancerul cu doar câteva luni înainte
Playtech.ro
România a intrat pe minus la angajări. Un singur județ mai angajează, Bucureștiul a pierdut peste 15.000 de salariați într-un an
Adevarul
Ziua în care armata română a salvat Rusia de la dezastru: Momentul critic în care oamenii țarului au înghițit în sec și au cerut ajutor
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?