Şerban Nicolae: Din 7 octombrie, dispoziţiile Codului civil referitoare la căsătorie sunt susceptibile de neconstituţionalitate

Dispoziţiile Codului Civil ce definesc căsătoria ca fiind încheiată între bărbat şi femeie sunt susceptibile de neconstituţionalitate începând cu data de 7 octombrie, afirmă luni liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae.
Romania TV
08 oct. 2018, 11:12
Şerban Nicolae: Din 7 octombrie, dispoziţiile Codului civil referitoare la căsătorie sunt susceptibile de neconstituţionalitate

„Rezultatul referendumului chiar este o victorie a homosexualilor. Nu pentru că ar fi majoritari. Ci pentru că majoritatea a urmat argumentele lor sau le-au acceptat cu indiferenţă. De ieri, dispoziţiile Codului Civil ce definesc căsătoria ca fiind încheiată între bărbat şi femeie sunt susceptibile de neconstituţionalitate. Pentru că în Constituţia României căsătoria se încheie „între soţi”, a susţinut Nicolae într-o postare pe Facebook.

El a amintit că, în ceea ce-l priveşte, nu este prima dată când susţine o opţiune minoritară.

„N-o să merg în urmă chiar în anii ’90, deşi am exemple. Dar în 2004 şi 2009, mulţimile exultau că Băsescu câştiga alegerile prezidenţiale „arzându-i pe corupţi” şi promiţând „ţepe în Piaţa Victoriei”. În 2007 şi în 2012, votanţii l-au apărat de demitere. Majoritatea îşi exprima fericirea că Băsescu „i-a ciuruit” pe oponenţi. În cei zece ani de „regim Băsescu” s-au tăiat salarii, s-au închis spitale şi şcoli, s-au mărit taxe şi impozite şi s-a pus la punct cel mai ticălos sistem de putere exercitată ocult, de poliţie politică, de control şi manipulare a justiţiei. De fiecare dată am eşuat în a-i convinge pe concetăţeni că greşesc. Au aflat-o mai târziu (unii, prea târziu) şi destui au avut şi puterea de a recunoaşte. Niciodată nu am spus că poporul greşeşte. Pentru că aşa ceva nu poţi admite în legătură cu poporul căruia îi aparţii. Pur şi simplu, nu poţi”, a adăugat senatorul PSD.

Şerban Nicolae face trimitere la mitologia greacă şi aminteşte de Casandra din Troia, care „fusese blestemată de zeul Apollo să vadă viitorul, dar să nu o creadă nimeni”.

„Poate nu era un blestem. Era eliberarea de răspundere. Ea le spusese tuturor. Dar n-au vrut s-o asculte. Mi se spune adesea, de bună-intenţie, să văd ce vrea poporul. Să fiu în acord cu preferinţele majorităţii. Nu pot şi nu vreau să fiu aşa. Spun şi fac ceea ce cred că este corect şi bun pentru oameni. Nu pot şi nu vreau să fiu populist sau oportunist. Ştiu că „lăutarii politici”, cei care cântă ce vrea publicul să audă, pot câştiga mai uşor şi, conjunctural, se bucură de simpatie. Dar asta nu înseamnă că fac bine. Şi sigur nu sunt sinceri. Un conducător adevărat arată calea şi ţine direcţia. Un oportunist incorigibil va profita de direcţia mulţimii pe al cărei creştet se va instala confortabil. Eu am să-mi reproşez la fiecare eşec că nu am făcut bine sau nu am făcut tot ce trebuia. Nu am nicio bucurie dacă mi se dă dreptate mai târziu. Am să spun şi am să fac, în continuare, ceea ce cred că este corect şi bun pentru poporul căruia îi aparţin. Chiar dacă nu sunt „în tendinţe”. Sau, mai ales atunci!”, a mai spus liderul senatorilor PSD.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a intrat în istorie după calificarea în semifinale la Roma. Românca, peste Serena Williams
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Se poate ajunge până la dosar penal. Vor fi sesizate Primăria, Poliția și ITM-ul
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Putin pregătește cea mai puternică rachetă balistică din lume. Sarmat sau ”Satana 2” va fi trimisă într-o zonă critică
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi