Tăriceanu, despre Legea offshore: Nu se poate face o înţelegere în care să existe o parte care câştigă şi o parte care pierde

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat, luni, în legătură cu Legea offshore, că nu se poate face o înţelegere în care să existe o parte care câştigă şi o parte care pierde şi că trebuie să se ajungă la o înţelegere care să fie echilibrată şi echitabilă.
Romania TV
08 oct. 2018, 13:57
Tăriceanu, despre Legea offshore: Nu se poate face o înţelegere în care să existe o parte care câştigă şi o parte care pierde

”Cred că în pofida imposibilităţii fizice a dlui preşedinte Iancu de a participa la lucrările comisiei, comisia ar trebui să se întrunească şi în cadrul comisiei să existe un schimb de păreri între membrii comisiei din toate partidele care sunt reprezentate în Parlament, pentru a cântări opţiunile pe care le avem la îndemână, care trebuie să acopere un spectru destul de larg, plecând pe de o parte de la interesul nostru de a avea venituri cât mai mari la buget de pe urma exploatării gazelor la Marea neagră. Al doilea considerent extrem de important este acela de a asigura securitatea energetică în primul rând a României şi în pălan regional. Trebuie să ţinem cont că şi în partea cealaltă există interesul investitorilor. Nu se poate face o înţelegere în care să existe o parte care câştigă şi o parte care pierde”, a declarat Tăriceanu, citat de News.ro.

Preşedintele Senatului a precizat că el a sugerat să se ajungă la ”o înţelegere care să fie echilibrată şi care să fie echitabilă”.

”Cred că pe o astfel de lege nu e util să mergem prin a impune voinţa majorităţii, pentru că aici vorbim de ceva mai mult, de interesul naţional, care trebui e să fie acelaşi şi pentru majoritate, şi pentru opoziţie”, a mai afirmat el.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, că s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte Legea offshore, ”în sensul că trebuie să se uite mai atent pe cifre”. În plus, Dragnea a spus că dezbaterea din comisie ar trebui să aibă loc cu toate televiziunile în sală pentru ca ”toţi românii să vadă de fapt despre ce e vorba”.

Liviu Dragnea a fost întrebat, sâmbătă, dacă s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte Legea offshore şi a răspuns: ”S-a ajuns la un consens, în sensul că trebuie să se uite mai atent pe cifre şi cred că toţi liderii de grupuri din Parlament trebuie să se uite pe cifre şi Comisia trebuie să aibă loc cu toate televiziunile în sală, să fie transmisă live şi toţi românii să vadă de fapt despre ce e vorba”.

Întrebat când vor fi reluate dezbaterile pe această lege, Dragnea a spus că, după ce preşedintelui Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, i s-a făcut rău la ultima şedinţă, cel mai probabil dezbaterile nu vor putea fi reluate săptămână viitoare.

”A apărut incidentul cu domnul Iancu şi nu mai suntem siguri că putem avea dezbaterea finală în comisie săptămâna care urmează. Nu e imposibil, dar cel mai sigur este cealaltă săptămână”, a mai spus Liviu Dragnea. 

Dragnea a mai spus că Ministerul de Finanţe a transmis deja o estimare cu privire la câştigurile pe care le va avea România din implementarea legii. 

Preşedintele Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor, deputatul PSD Iulian Iancu, a fost dus vineri la Spitalul Floreasca, din cauza unor probleme cardiace. El ar fi urmat să participe la o şedinţă a coaliţiei de guvernare pe tema Legii offshore, care a fost retrimisă în comisii de plenul Camerei Deputaţilor.

Legea offshore reglementează modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Analiza lui Sorin Cârțu după primul meci al Craiovei fără gol primit în deplasare. Unde a câștigat Universitatea meciul cu Corvinul
Capital.ro
Amendă de până la 1.081 de lei și 3 puncte de penalizare pentru șoferi. Noua regulă pentru parcare pregătită în Codul Rutier
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Haos pe Autostrada A4, după ce un TIR încărcat cu cereale a intrat în parapet! Traficul este blocat spre Portul Constanța
iamsport.ro
Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte