Papa Francisc a căzut. Suveranul Pontif se îndrepta spre reşedinţa de la Vatican

Papa Francisc a suferit o căzătură în timp ce mergea pe jos către reşedinţa sa de la Vatican, dar se simte bine, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Greg Burke, transmite agenţia EFE.
Filip Stan
09 oct. 2018, 15:05
Papa Francisc a căzut. Suveranul Pontif se îndrepta spre reşedinţa de la Vatican

Suveranul Pontif revenea la reşedinţa sa, Casa Santa Marta, după ce participase la o sesiune a Sinodului Episcopilor, care se desfăşoară în Aula Paul al VI-lea, situată în apropiere.

Însă pe drum el ‘s-a împiedicat, a căzut şi s-a ridicat’, a precizat purtătorul său de cuvânt. ‘Dar suntem liniştiţi, Papa este bine’, a asigurat Greg Burke.

Papa Francisc, care pe 17 decembrie va împlini 82 de ani, obişnuieşte să meargă pe jos către Aula Paul al VI-lea la şedinţele Sinodului, unde până la 28 octombrie se reunesc episcopi din lumea întreagă la o întâlnire convocată de Suveranul Pontif şi a cărei temă este tineretul.

Papa Francisc ar putea vizita România în luna mai a anului viitor. Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) spune că informaţia nu a fost confirmată oficial de autorităţile de la Vatican, însă „există foarte mari şanse” ca această vizită să aibă loc în acea perioadă.

Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice, a declarat vineri că Papa Francisc ar putea vizita România în luna mai a anului viitor.

El a spus că autorităţile de la Vatican nu au făcut încă un anunţ oficial cu privire la această vizită, însă „sunt foarte mari şanse” ca aceasta să aibă loc.

Francisc Doboş a explicat la România TV că vizita nu are loc în acest an pentru că România, o ţară majoritar ortodoxă, sărbătoreşte Centenarul şi se doreşte evitarea oricărei interpretări a prezenţei Suveranului Pontif în acest context, astfel că s-a amânat pentru 2019.

Papa Francisc ar fi al doilea papă care vizitează România după ce în mai 1999 ţara noastră a fost vizitată de către Papa Ioan Paul al II-lea. Aceasta a fost prima vizită a Papei într-o ţară majoritar ortodoxă şi prima vizită a unui suveran pontif în România.

Premierul Viorica Dăncilă a vizitat Vaticanul în luna mai a acestui an. Ea spunea atunci că, în discuţia pe care a avut-o la Vatican, Papa Francisc i-a confirmat că va veni anul viitor în România.

În martie 2017, preşedintele Klaus Iohannis anunţa, într-o conferinţă de presă susţinută la Roma, că i-a reiterat Papei Francisc invitaţia de a vizita România în 2018, iar Suveranul Pontif a părut „foarte interesat”, iar, dacă va fi posibil, acesta va onora invitaţia şi va veni în ţara noastră.

Tot atunci şi primarul Capitalei, Gabriela Firea, spunea că a discutat cu profesorul Alberto Quattrucci, secretar general al Comunităţii Sant`Egidio, despre „despre vizita în România, anul viitor (2018 – n.r.), a Suveranului Pontif Papa Francisc”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
„L-au omorât ăștia pe Lucescu, îl omoară și pe Hagi”. Concluzia serii după România – Bosnia 2-4! Exclusiv
Capital.ro
Boala care ucide în tăcere: peste 140.000 de români mor anual fără să știe că sunt în pericol
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Vladimir Putin a semnat decretul! Efectivele armatei ruse, sporite, alături de cheltuielile militare pentru 2027. Creșteri cu 27%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte