Mihai Şora: Europa generoasă şi genială va triumfa în faţa celei feroce

Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, a mulţumit marţi, la Bruxelles, la ceremonia de decernare a premiului Cetăţeanul European 2018, iar soţia sa a citit câteva rânduri scrise de filosof despre ce a însemnat Europa pentru România în anii dictaturii. Vlad Voiculescu a primit premiul pentru Asociaţia MagiCamp.
Filip Stan
09 oct. 2018, 18:17
Mihai Şora: Europa generoasă şi genială va triumfa în faţa celei feroce

 „Am văzut Europa dezmembrându-se, am văzut Europa mută în faţa barbariei, neputincioasă, obosită, eroică sau supusă; am văzut Europa dansând pe muzica altora: dictatori fanatici şi populişti bolnavi. Dar am ştiut întotdeauna  – cu o încredere senină, de nezdruncinat – că partea generoasă şi genială a Europei va triumfa în faţa părţii animalice şi feroce, că Europa îndrăzneaţă – cea care, din vremuri antice, de la bătrânul Socrate, caută „de ce-ul lucrurilor” – acea Europă va găsi întotdeauna mijlocul de a pleca în căutarea răspunsurilor”, au fost cuvintele lui Mihai Şora transmise de soţia sa, Luiza Şora.

Scriitorul a vrut să sublinieze ceea ce a salvat naţiunea română în anii dictaturii, potrivit news.ro

„A fost o vreme, în România, în anii cei mai întunecaţi ai dictaturii, în care mulţi intelectuali au fost interzişi de Cetate, trăiau pe fundul prăpastiei, erau aruncaţi în închisoare. Ceea ce ne-a salvat atunci, nu au fost nici armele, nici cancelariile, ci spiritul european: „Iliada” şi „Odiseea”, ”Don Quijote” şi „Fedra”, „În căutarea timpului pierdut”, „Muntele vrăjit”, „Hamlet” şi „Divina Comedie”, Călătoriile lui Gulliver” şi „Un anotimp în infern”, „Conştiinţa lui Zeno” şi „Memoriile lui Hadrian”, „Faust”, „Război şi Pace”.

Citeşte şi Mihai Şora despre referendum: „Fiecare îşi poate folosi mintea cea de pe urmă, convingerile profunde, propriul discernământ”

Potrivit filosofului, „Toată seva arzătoare a acestor cărţi şi a altora, suflul revigorant al Europei au putut să se strecoare – în pofida dictaturii, în ciuda cenzurii, fricii, frigului, foamei – între copertele unei colecţii cu titlu din trei litere „BPT” (Biblioteca pentru toţi)”, informează news.ro

Acest ”lucru” (la fel de indispensabil şi la fel de condamnabil într-o dictatură), a fost „spiritul Europei”, a mai spus Şora.

În fiecare an, Parlamentul European acordă Premiul Cetăţeanul European unei persoane, unui grup ori asociaţii şi organizaţii care au avut reuşite excepţionale şi s-au implicat în activităţi de promovare a înţelegerii şi integrării cetăţenilor statelor membre UE, de cooperare culturală, proiecte legate de Anul European şi în activităţi care exprimă valorile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT