Spionajul american: Riadul ar fi organizat arestarea lui Jamal Khashoggi. Senatul SUA iniţiază o anchetă

Riadul a plănuit să-l aresteze pe Khashoggi, potrivit unor interceptări ale spionajului american, dezvăluie WP Senatul american lansează o anchetă. Peste 12 senatori republicani şi democraţi au semnat scrisoarea.
Filip Stan
11 oct. 2018, 13:51
Spionajul american: Riadul ar fi organizat arestarea lui Jamal Khashoggi. Senatul SUA iniţiază o anchetă

Riadul a plănuit să-l aresteze pe jurnalistul critic Jamal Khashoggi, dispărut în urmă cu o săptămână în Turcia, potrivit unor interceptări ale serviciilor americane de informaţii, dezvăluie cotidianul The Washington Post (WP), la care lucra jurnalistul saudit, scrie The Associated Press.

WP dezvăluie, citând sub protecţia anonimatului oficiali americani la curent cu aceste informaţii clasificate, că prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, numit şi ”MBS”, a ordonat să se organizeze o operaţiune prin care Jamal Khashoggi să fie ademenit din statul american Virginia, unde locuieşte, în Arabia Saudită, iar apoi să fie reţinut, potrivit news.ro

Khashoggi a dispărut fără urmă săptămâna trecută, după ce a intrat şi nu a mai ieşit din Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, în Turcia.

Preşedintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului american Bob Corker a anunţat că examinează rapoarte ale serviciilor americane de informaţii potrivit cărora Khashoggi a fost ucis pe 2 octombrie, ziua în care a intrat în consulatul saudit din Turcia.

Autorităţile turce au anunţat că jurnalistul a fost ucis de o ”echipă de asasini” saudiţi de elită din Arabia Saudită. Guvernul saudit a respins aceste acuzaţii, potrivit news.ro.

Pe de altă parte, senatori americani au lansat o anchetă cu privire la dispariţia jurnalistului saudit, în urma căreia preşedintele american Donald Trump va fi obligat să impună eventuale sancţiuni unor oficiali saudiţi. Peste 12 senatori republicani şi democraţi au semnat scrisoarea.

Corker a anunţat că a primit rapoarte ale serviciilor americane de informaţii despre dispariţia lui Khashoggi şi că ”totul” indică o implicare a Guvernului saudit, scrie news.ro

El a declarat pentru AP că informaţiile pe care le-a examinat sugerează că Jamal Khashoggi a fost ucis pe 2 octombrie, ziua în care a intrat în consulatul saudit de la Istanbul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT