Turcia. Cel puţin 20 migranţi, printre care şi copii, au murit după ce camionul în care se aflau s-a răsturnat într-un canal

Cel puţin 20 migranţi, printre care şi copii, au murit după ce camionul în care se aflau s-a răsturnat, duminică, în vestul Turciei, în provincia Izmir, a anunţat agenţia Anadolu, citată de Reuters.
Iulian Tudor
14 oct. 2018, 09:04
Turcia. Cel puţin 20 migranţi, printre care şi copii, au murit după ce camionul în care se aflau s-a răsturnat într-un canal

Potrivit imaginilor prezentate de Anadolu, camionul s-a prăbuşit de pe o autostradă într-un canal de irigaţie, după ce a trecut de trecut prin parapet, scrie news.ro.

Potrivit agenţiei private Demiroren, numărul morţilor se ridică la 22, fiind înregistraţi şi mulţi răniţi.

Citeşte şi Turcia deţine înregistrări cu momentele în care jurnalistul Jamal Khashoggi este torturat şi ucis. Acesta îşi activase iPhone-ul

Nu se cunoaşte încă naţionalitatea migtanţilor.Accidentul s-a petrecut pe o autostradă, între oraşele Aydin şi Izmir. Sâmbătă, un alt accident grav în care au fost implicaţi migranţi s-a petrecut în Grecia.

Cel puţin unsprezece persoane au murit, după ce un camion şi o autoutilitară s-au ciocnit pe o şosea din Grecia. Accidentul a fost urmat de un incendiu.

Cele mai multe victime au decedat după ce autovehiculele au fost cuprinse de flăcări.

MAE a anunţat că se fac verificări pentru a stabili dacă printre victimele accidentului din Grecia se află şi cetăţeni români.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT