Reactorul 2 de la Cernavodă va funcţiona de luni la putere redusă timp de 12 ore

Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat luni că Unitatea 2 va funcţiona, începând cu ora 13:00, la putere redusă în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie la un rezervor aferent grupului turbogenerator, în partea clasică a centralei.
Romania TV
15 oct. 2018, 10:06
Reactorul 2 de la Cernavodă va funcţiona de luni la putere redusă timp de 12 ore

„Lucrările de reparaţie se pot efectua numai cu o reducere de putere a reactorului Unitatii 2. Estimăm că Unitatea 2 va funcţiona la putere redusă (circa 300-350 MW) pentru o perioadă de 12 ore”, a informat compania.

Reducerea de putere controlată şi realizarea lucrărilor se vor efectua în deplină siguranţă şi în conformitate cu procedurile specifice ale centralei, spun reprezentanţii producătorului de energie.

Nuclearelectrica a produs şi livrat în sistemul energetic naţional, pe durata totală de operare, o cantitate totală de energie de 168,65 milioane MWh. Unitatea 1 a centralei nucleare din Cernavodă a intrat în exploatare comercială în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură în prezent aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,31 miliarde lei.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Afacerea fabuloasă pe care au plănuit-o americanii. Ce sume formidabile se învârt în jurul CM 2026 și lovitura financiară care îl sperie chiar și pe Donald Trump
Capital.ro
Anunț de ultimă oră de la RAR. Șoferii nu vor mai putea face programări în acest interval
Playtech.ro
Cât te costă o vacanță în Grecia dacă alegi avionul. Prețurile biletelor în 2026 spre Santorini, Mykonos sau Corfu
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un motociclist de 26 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat într-un tramvai, pe un bulevard din București
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
18.500 lei de la stat pentru o mașină nouă. Au fost aprobate condițiile pentru cei doritori
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți