Cristi Danileţ: Decizia Înaltei Curţi privind declararea adunărilor publice nu se aplică protestelor spontane

Judecătorul Cristi Danileţ afirmă că decizia de luni a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind declararea prealabilă a adunărilor publice nu este în contradicţie cu Constituţia şi nici cu normele CEDO. Decizia, mai spune judecătorul, nu se aplică protestelor spontane.
Romania TV
15 oct. 2018, 14:55
Cristi Danileţ: Decizia Înaltei Curţi privind declararea adunărilor publice nu se aplică protestelor spontane

Cristi Danileţ afirmă că normele Constituţiei şi ale CEDO nu sunt în conflict cu decizia ÎCCJ. 

„Cât privește decizia pronunțată în recurs în interesul legii de către ICCJ de azi (Dosar 1811/12018):

LEGISLAȚIE: Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 prevede: „Adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea -, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege”. Iar art. 3 alin. (1) din Legea 60/1991 prevede: „Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările (…) care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat” https://goo.gl/7fMLbG.

PROBLEMĂ: Trebuie declarație prealabilă la Primar dacă se face o manifestație pe stradă în fața unei instituții? Dilema e provocată de faptul că pentru primul aspect ar trebui declarată adunarea, pentru al doilea nu.

SESIZARE: a fost făcută de C.A.București în iulie 2018, la solicitarea asociației Evoluție în Instituție (fără nicio legătură cu protestele magistraților, cum speculează o partea a presei de rea-credință) https://goo.gl/ZKYqeG; PICCJ a avut o opinie disponibilă aici https://goo.gl/2s4EGf;

SOLUȚIE: ICCJ, prin decizia 19/15.10.2018, a admis sesizarea și a decis că există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când ele urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice (drum public, carosabil, trotuar) ori în alte locuri în aer liber, situate în imediata vecinătate a sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat. https://goo.gl/1L6XjT
Odată cu publicarea motivării în M.Of, decizia devine obligatorie pentru oricine.

TRADUCERE: Prin urmare, dacă o adunare publică se desfăşoară în exterioriul sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, iar acest exterior coincide cu unul dintre locurile indicate în art. 1 alin. (2) din lege, adunarea trebuie declarată în prealabil.

OBSERVAȚIE: Curtea Constituţională a spus deja că introducerea condiției de declarare prealabilă a adunării nu contravine Constituției (decizia 687/2016 par. 19); la fel spune și CEDO (Hotărârea din 28 noiembrie 2007 pronunţată în cauza Balçik şi alţii împotriva Turciei). Tot CCR a spus că organizarea unor adunări constituie contravenţie numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise (decizia 1351/2010).

ATENȚIE:
– Legea nu se referă la „autorizare” din partea Primarului, ci doar la „declarare prealabilă” către primar din partea organizatorilor; după această declarare, Primarul poate decide interzicerea adunării făcută cu 48 ore înainte;
– Scopul declarării prelabile nu este obținerea acordului din partea Primarului, ci este acela ca autorităţile publice (primari, unităţi de jandarmi competente teritorial, poliţia locală) să acorde sprijin de specialitate la cererea organizatorilor, astfel ca manifestarea să nu se soldeze cu acte de dezordine ori violențe:
– Evident, dacă e vorba de adunări spontane, lipsind deci orice formă de organizare, dispozițiile arătate de mai sus nu sunt aplicabile”, a scris Cristi Danileţ pe Facebook.

Orice adunare publică trebuie declarată prealabil dacă aceasta se desfăşoară pe drumuri publice, în pieţe sau în apropierea instituţiilor, fie ele publice sau private, a decis luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), admiţând un recurs în interesul legii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Sportivul cu cancer cerebral în fază terminală a ajuns în finala unei competiții importante: ”Mi-am atins obiectivul principal”
Capital.ro
Se pregătesc noi scumpiri la carburanți? Dumitru Chisăliță: „Percepția poate deveni mai puternică decât realitatea”
Playtech.ro
Locul de muncă oferă siguranță, dar nu și viitor. Ce îi sperie cel mai mult pe angajații români în 2026
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
wowbiz.ro
Monica Pop a suferit un AVC! Anunțul îngrijorător a fost făcut chiar de medicul oftalmolog: „M-am supărat foarte tare”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 9 ani și-a pierdut viața la Cluj, după ce mașina în care se afla a lovit un cap de pod. O altă minoră este în stare gravă
iamsport.ro
S-a dat undă verde pentru proiectul de 25.000.000 lei inițiat de Ion Țiriac
MediaFlux
Horoscopul weekendului 1-2 august 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România