Călin Popescu Tăriceanu, despre o eventuală rezoluţie de excludere a ALDE din formaţiunea europeană: Informaţia este falsă

Informaţia vehiculată de vicepreşedintele USR, Cristian Ghinea, privind existenţa unei rezoluţii de excludere a ALDE România din formaţiunea europeană, iniţiată de partidul Ciudadanos din Spania, care ar urma să fie discutată luna viitoare, este una falsă, a declarat vineri, la Bistriţa, preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu.
Romania TV
19 oct. 2018, 08:29
Călin Popescu Tăriceanu, despre o eventuală rezoluţie de excludere a ALDE din formaţiunea europeană: Informaţia este falsă

„Domnul acesta are un discurs pe care eu nici nu vreau să îl calific, mi se pare de o calitate extrem de proastă, mi se pare că a fost şi ceva ministru la un moment dat, nu ştiu cum a ajuns, dar, în fine. Partidul la care faceţi referire se numeşte Ciudadanos, adică Cetăţenii, este un partid în Spania care nu are nicio solicitare în acest sens, deci informaţia este falsă. Am văzut această declaraţie preluată în presă şi ceea ce vă pot spune este ca în bancul cu Ivan Ivanovici. Ştiţi că lui Ivan Ivanovici i se spune că i s-a dat o maşină Volga şi, după aceea, remarca a fost aşa: că nu i s-a dat, ci i s-a luat, şi nu era Volga, căci era bicicletă”, a spus Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a adăugat că, în urma unei întâlniri avute în primăvară cu o delegaţie a ALDE Europa, aceştia din urmă ar fi stabilit că USR nu va intra în formaţiunea europeană, în schimb partidul său va rămâne membru.

„Domnul Ghinea a spus că au pus condiţia ca să intre în ALDE şi că această condiţie se referă la prezenţa noastră, că ei nu vor veni în ALDE dacă suntem noi prezenţi. Primul lucru pe care vreau să vi-l spun este că în luna aprilie a acestui an a venit în România o delegaţie ALDE, cu care ne-am întâlnit, am avut lungi discuţii, şi această delegaţie a avut şi o întâlnire cu USR, care îşi dorea să adere la ALDE. Delegaţia de care v-am vorbit, la întoarcerea la Bruxelles, a făcut un raport şi raportul a fost că, în urma discuţiilor care au avut loc în România, ALDE România rămâne membru şi USR nu intră”, a declarat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a calificat USR drept un partid de factură neo-marxistă, fără o afiliere ideologică clară, care până acum nu ar fi fost primit de niciun grup parlamentar european.

„USR, văzând că are porţile închise la ALDE Europa, a început să bată la alte porţi, adică ei nu au o problemă de afiliere ideologică – mergem la ALDE pentru că am fi liberali -, pentru că ei nu sunt liberali, ei sunt un partid de factură neo-marxistă, care desconsideră profund democraţia, principiile şi regulile democratice. Acţiunea politică, pentru ei, se duce pe stradă, în pieţe, pe holurile Parlamentului, ne tăvălim, facem circ. Modelul acesta spre anarhie este tipic acestor partide de factură neo-marxistă şi, neavând o afiliere ideologică, s-au dus şi pe la alte grupuri, să bată la uşă, şi, până în prezent, n-am auzit să îi fi primit cineva sau să le fi dat vreun semn că sunt bineveniţi”, a afirmat Tăriceanu.

Liderul ALDE participă vineri, la Bistriţa, la o reuniune a Ligii aleşilor locali, la care sunt prezenţi 145 de primari şi aleşi locali din ţară, la care se adaugă 100 de participanţi din judeţul Bistriţa-Năsăud.

La această întâlnire mai sunt prezenţi europarlamentarii Norica Nicolai şi Renate Weber, secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, preşedintele Ligii aleşilor locali ALDE, Simona Brătulescu, şi parlamentari ai acestui partid.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Chivu a refuzat-o pe Real Madrid și scrie istorie la Milano! Câte zeci de milioane de euro a produs pentru Inter
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Ce poți face cu energia produsă de panourile fotovoltaice și pe care nu o consumi. Drepturile prosumatorilor, în funcție de puterea instalată
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce sunt „puii turbo” și de ce se vrea interzicerea lor. Danemarca cere o măsură la nivel european
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT