S-a stabilit data la care Elena Udrea află dacă va fi ELIBERATĂ din închisoare, în Costa Rica

Termenul pentru apelul declarat de avocatul Elenei Udrea la măsura arestului preventiv din Costa Rica a fost stabilit de judecători pentru data de 2 noiembrie, a declarat, într-o intervenţie la România TV, avocatul Veronel Rădulescu. Atunci judecătorii vor decide dacă o vor elibera sau o vor menţine în închisoare pe Elena Udrea.
Romania TV
19 oct. 2018, 12:59
S-a stabilit data la care Elena Udrea află dacă va fi ELIBERATĂ din închisoare, în Costa Rica

Elena Udrea va afla în data de 2 noiembrie dacă va mai rămâne în închisoare în Costa Rica, a spus avocatul acesteia din România. 

„A fost fixat termen pentru analizarea cererii de punere în libertate pentru data de 2 noiembrie. Atunci se va analiza situaţia personală, se vor analiza argumentele pe care le-a formulat în baza legii de acolo. Un judecător se va pronunţa fie pe admitere, fie pe respingerea cererii”, a declarat avocatul Veronel Rădulescu, la România TV.

În data de 4 octombrie, fostul ministru Elena Udrea și fosta șefă DIICOT Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni – decizie împotriva căreia au făcut deja recurs, potrivit avocatului Veronel Rădulescu. Cele două sunt încarcerate la penitenciarul de femei El Buen Pastor din San Jose. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
„Liniște!”. Mesajul transmis de Octavian Popescu, în miez de noapte, imediat după ce a fost ironizat de Gigi Becali. Foto
Capital.ro
Regulă la bloc în 2026. Documentele pe care proprietarii le pot verifica. Ce obligații are administratorul privind banii
Playtech.ro
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru muncă
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
L-a cunoscut pe ”cel mai mare antrenor român” din istorie și a rămas uluit: ”Un adevărat domn, era de altă clasă!”
MediaFlux
Donald Trump amenință să atace o nouă țară din Orientul Mijlociu: Îi bombardăm de nu se văd
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat