Manifestaţie la Londra pentru un nou referendum asupra Brexit

Britanicii din întreg Regatul Unit intenţionează să manifesteze zgomotos sâmbătă la Londra pentru a cere un nou referendum asupra acordului final în legătură cu Brexit-ul rezultat din negocierile dintre Londra şi Bruxelles, relatează France Presse şi dpa, preluate de Agerpres.
Romania TV
20 oct. 2018, 10:33
Manifestaţie la Londra pentru un nou referendum asupra Brexit

Manifestanţii vor mărşălui în centrul capitalei către parlament, la apelul People’s Vote, o mişcare militantă pentru un „vot popular”. Chiar şi câinii vor fi bineveniţi.

La ultima demonstraţie de acest gen din iunie, aproximativ 100.000 de persoane s-au adunat şi organizatorii speră să depăşească acest număr, cu „cea mai mare” şi mai „zgomotoasă” manifestaţie ţinută vreodată în favoarea unui astfel de vot.

Dar este puţin probabil că îl va convinge pe prim-ministrul Theresa May, care se opune ferm acestei idei.

„Nu va exista un al doilea referendum. Oamenii au votat” în proporţie de 52% la 23 iunie 2016 în favoarea ieşirii din UE, a declarat şefa guvernului miercuri, hotărâtă „să pună în aplicare” rezultatul acestui vot.

La rândul lor, organizatorii subliniază că în câteva luni până la Brexit, programat pentru 29 martie 2019, negocierile dintre Londra şi Bruxelles continuă să fie blocate, în special în ceea ce priveşte chestiunea frontierei pe Insula Irlanda, şi că incertitudinea rămâne cu privire la modul în care Marea Britanie va părăsi UE.

„Cele mai importante probleme încă trebuie negociate, multe consecinţe rămân ascunse”, a estimat Carmen Smith, susţinătoare a mişcării For Our Future, citată într-un comunicat. „Timpul se scurge. Acesta este un subiect urgent. +Elita Brexit-ului+ a arătat că nu poate rezolva problema. Dar voi puteţi, cerând un vot al oamenilor”, a adăugat ea.

Ideea unui nou referendum a câştigat popularitate în ultimele luni în Regatul Unit şi personalităţi politice de toate culorile o susţin, precum fostul prim-ministru laburist Tony Blair.

Printre vorbitorii aşteptaţi sâmbătă în centrul Londrei se numără primarul laburist al capitalei, Sadiq Khan, precum şi membri ai partidelor conservator, laburist, liberal-democrat, Verde din Anglia şi Ţara Galilor, precum şi SNP (partidul separatist scoţian).

Marşul People’s Vote este sprijinit de asemenea de ziarul The Independent, a cărui petiţie online pentru un al doilea referendum a fost semnată de aproximativ 900.000 de persoane.

Excluzând un al doilea referendum în parlament în această săptămână, Theresa May le-a amintit criticilor săi pro-UE că „17 milioane de oameni au votat să iasă din Uniunea Europeană”.

O majoritate de 52% dintre britanici au votat să părăsească Uniunea Europeană în iunie 2016, cu o participare de 72% din cele 46,5 milioane de votanţi eligibili.

Sondajele de opinie sugerează că ţara a rămas puternic divizată asupra Brexit.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu, ședință pe teren imediat după Dinamo – Metaloglobus. Cătălin Cîrjan, în centrul atenției. Video și foto
Capital.ro
Ambasada Rusiei la București a trimis condoleanțe. Românii nu se așteptau la acest mesaj: Împărtășim durerea voastră!
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Tranzitele lui Venus și Jupiter. Cine atrage prosperitate înainte de sărbători
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online