Mama motociclistului mort la Cluj, nemulţumită de pedeapsa dată dispecerilor de la salvare

Dramă după moartea motociclistului din Cluj, la care ambulanţa a ajuns prea târziu, pentru că dispecerii au uitat pur şi simplu să o trimită.
Romania TV
14 sept. 2012, 10:24
Mama motociclistului mort la Cluj, nemulţumită de pedeapsa dată dispecerilor de la salvare

Pe lângă durerea pe care o trăieşte pentru că fiul ei nu mai este lângă ea, mama motociclistului este revoltată, informează România TV. Pedepsele şi amenzile pe care le-au primit dispecerii şi serviciul de ambulanţă sunt prea mici, spune femeia.

Accidentul s-a produs în localitatea Topa. Tânărul, în vârstă de 29 de ani, a pierdut controlul motocicletei şi a intrat într-un cap de pod. Martorii au cerut imediat ajutor la 112. Numai că dispecerul ambulanţei ar fi uitat să trimită salvarea la locul accidentului.

Tânărul a fost resuscitat minute în şir de un paramedic care a oprit în trafic. Acesta i-a făcut chiar şi intubaţie, dar degeaba.

Apelul a ajuns la serviciul de ambulanţă la ora 19.34 de minute, iar un echipaj SMURD a plecat de urgenţă spre locul accidentului. Medicii au parcurs distanţa de 40 de kilometri în doar 26 de minute. Prea târziu însă pentru motociclistul care s-a izbit de un cap de pod. Medicii nu au mai putut face nimic pentru tânăr. Ei spun că bărbatul avea multiple leziuni, iar şansele de supravieţuire erau minime.

Raed Arafat a cerut o anchetă în acest caz. Potrivit secretarului de stat, Raed Arafat a existat o întârziere între apelul primit la dispeceratul medical şi momentul în care solicitarea a ajuns la echipajul de pe ambulanţă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a lansat un nou atac la adresa Cristinei Petre! Ce a transmis de această dată
Fanatik.ro
Ruptură Petrila – Pancu?! Marius Bilașco are detalii de ultimă oră: „Ar putea lipsi două săptămâni”. Exclusiv
Capital.ro
Un paradis exotic devine mai accesibil românilor. Primul charter direct pleacă din București. Cât costă biletele
Playtech.ro
ANM anunță o răcire puternică în România. Cât durează furtunile și când revin temperaturile de aproape 40 de grade
Adevarul
„Rămășiță din anii ’90... azi nu mai înseamnă nimic”. De ce își pun mulți șoferi stickere IPA pe mașini și ce spune legea
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 57 de ani și-a pierdut viața pe centura Timișoarei, după ce a intrat cu mașina sub un TIR parcat
iamsport.ro
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
MediaFlux
Șefa CCR, Simina Tănăsescu, a explicat de ce s-a întâlnit de fapt cu Ilie Bolojan: Am adresat o întrebare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat