Tăriceanu: România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE în condiţiile războiului politic total din aceste luni

În condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE, consideră preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, subliniind că acordul propus de ALDE partidelor parlamentare este "unul dintre ultimele trenuri" în ceea ce priveşte gestionarea cu succes a acestui mandat european.
Romania TV
25 oct. 2018, 07:20
Tăriceanu: România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE în condiţiile războiului politic total din aceste luni

„Mulţi au spus că solicitarea ALDE de a găsi un consens ar echivala cu un pas în spate în efortul de a stopa abuzurile. Nimic mai fals. Înainte de toate, faptul că astăzi oficialii europeni încep să admită că în România există o gravă problemă reprezentată de protocoale, faptul că astăzi se vorbeşte despre reglementarea ascultărilor abuzive ale telefoanelor sunt şi rezultatul eforturilor ALDE. Eforturi însă realizate cu pragmatism, consecvenţă, folosind atât armele discursului politic, cât şi pe cele ale diplomaţiei. Trebuie să înţelegem momentul prin care trece România şi de aceea acordul propus de ALDE este extrem de important. În primul rând, trebuie spus că în condiţiile războiului politic total din aceste luni, România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Este un avertisment în al doisprezecelea ceas pe care îl adresez cu responsabilitate tuturor oamenilor politici, în special preşedintelui României şi liderilor partidelor parlamentare din opoziţie”, a scris joi Tăriceanu pe Facebook.

În opinia sa, „cine crede că liderii europeni vor fi înţelegători, când în an electoral oamenii politici de la Bucureşti se vor în război, se înşală”, iar „România deja pierde teren şi va avea enorm de pierdut dacă lucrurile nu se schimbă de urgenţă”.

„Dacă preşedintele şi partidele de opoziţie vor continua să nege evidenţa protocoalelor nelegale şi abuzurilor şi vor refuza orice dialog pentru ca România să meargă înainte, atunci vom rata o mare şansă pe care o avem de a ne impune vocea la nivelul Uniunii Europene. Vom continua să fim trimişi la colţ de către liderii europeni care înţeleg mult mai bine jocurile politice şi diplomatice şi acţionează în interesul propriilor ţări. Acordul propus de ALDE este unul din ultimele trenuri, dacă nu ultimul în ceea ce priveşte gestionarea cu succes a preşedinţiei Uniunii Europene”, adaugă el.

Tăriceanu apreciază că acordul propus de ALDE este „un apel deschis la responsabilitate”.

„Un apel la asumarea de către clasa politică din România a unor principii fundamentale care să asigure că abuzurile şi practica protocoalelor nelegale nu se vor mai repeta, iar românii îşi vor avea asigurate drepturile şi libertăţile fundamentale. Asumarea acestor principii în locul unor conflicte politice interminabile este necesară pentru a merge înainte. Dacă nu, politicienii se vor război în continuare, iar România va pierde”, menţionează Tăriceanu.

El mai susţine că „este nevoie de un consens într-o ţară ruptă în două de conflict, din păcate alimentat cu cinism de reprezentanţii instituţiilor de forţă”.

„Cine crede că bătălia politică s-a oprit la holurile Parlamentului sau la platourile de televiziune se înşală. De fiecare dată când merg în ţară văd fractura majoră care are loc în societatea românească. Trebuie să oprim această fractură, să reparăm ce trebuie reparat şi să redeschidem dialogul la nivelul întregii societăţi. Nu sunt cuvinte mari, ci sunt realităţi pe care românii le simt pe propria piele. Este un mare semn de întrebare cum am ajuns ca în anul în care celebrăm 100 ani de la Unire societatea românească să fie mai dezbinată ca niciodată. De aceea, propun acest pact întregii societăţi româneşti, care se regăseşte reprezentată la nivelul Parlamentului, atât la putere, cât şi în opoziţie. Nu ştiu vreun român care să vrea să aibă telefonul ascultat, care vrea să trăiască în ţara protocoalelor nelegale şi abuzurilor. Principiile pe care ALDE le propune urmăresc să restabilim un echilibru, în care românii, indiferent de tabără, să recâştige încrederea în Justiţie şi convingerea că aceasta nu este folosită ca instrument de eliminare a adversarilor politici incomozi”, a mai scris Tăriceanu pe Facebook.

Preşedintele ALDE aminteşte că propunerile din acord, cum sunt un ministru de Justiţie expert, fără carnet de partid, concomitent cu restrângerea puterilor preşedintelui în procedura de numire a procurorilor, sunt garanţii privind limitarea implicării factorului politic.

„Acestea sunt principii fundamentale, de bun-simţ şi importante pentru viitorul României. Sper că se va găsi suficienta înţelepciune pentru a înţelege importanţa acestui moment prin care trecem. Da, vreau o Românie fără abuzuri, fără protocoale, fără intervenţia nedemocratică a serviciilor! Şi sunt convins că acest acord este cea mai bună şansă pentru a atinge acest deziderat!”, concluzionează Tăriceanu.

*** Retragerea din funcţiile ocupate în prezent în sistemul judiciar a celor care în perioada 2009 – 2016 au elaborat şi semnat protocoalele de colaborare secretă între SRI şi instituţiile din sfera justiţiei, ministrul Justiţiei să fie o persoană independentă politic şi legislaţia din domeniu să includă recomandările Comisiei de la Veneţia reprezintă principalele prevederi ale unei propuneri de acord al partidelor politice parlamentare, avansată miercuri de ALDE.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Pericol de inundații în România! Hidrologii au emis avertizare cod portocaliu. Care sunt zonele vizate
Fanatik.ro
Cristi Balaj analizează ultimele arbitraje la meciurile FCSB: „De ce nu le-a crescut tensiunea când au ratat 11 metri?”. Ce spune de penalty-ul cerut la Olaru. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Staţiunea din România în care urşii se plimbă pe pârtiile de schi! Avertisment serios din partea Jandarmeriei
Adevarul
Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip în care apar în ipostaze intime
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce se întâmpla în clubul lui Nicu Ceaușescu. A recunoscut acum totul
MediaFlux
Adrian Câciu dă vestea cea mare pentru români și-l contrazice pe Bolojan: „Spuneți că nu sunt bani în 2026. Sunt bani!”
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil