Premierul Dăncilă, către un producător de ceaiuri: „O tinctură, ceva să unească societatea şi să nu mai fie aşa divizată aveţi?”

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat joi că românii au fost întotdeauna un popor unit şi, în Anul Centenar, ar trebui avut în vedere acest aspect, pentru că o societate divizată nu este un lucru bun.
Romania TV
01 nov. 2018, 17:15
Premierul Dăncilă, către un producător de ceaiuri:

„Noi, întotdeauna, am fost un popor unit şi acum, în An Centenar, ar trebui să avem în vedere acest aspect”, a declarat Dăncilă, în timpul unei vizite la târgul cu profil agricol INDAGRA.

Şefa Guvernului a făcut această afirmaţie după ce a glumit cu un producător de ceaiuri şi tincturi, pe care l-a întrebat: „O tinctură, ceva să unească societatea şi să nu mai fie aşa divizată aveţi?”.

Ulterior, Dăncilă a detaliat: „Când am spus că este nevoie de o tinctură care să unească societatea m-am referit nu numai la politic, m-am referit la toţi oamenii. Cu toţii trebuie să înţelegem şi vedem acest lucru că există o societate divizată şi cred că acest lucru nu este bine pentru noi”.

Premierul Dăncilă a vizitat joi târgul INDAGRA, fiind însoţită de ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi de secretarul general al Guvernului, Toni Greblă.

Citeşte şi:  Viorica Dăncilă, primele declaraţii despre remaniere: Ce a spus despre Tudorel Toader