Baza afgană în care se află Prinţul Harry a fost atacată

Un atac împotriva taberei Bastion din sudul Afghanistanului unde este staţionat prinţul Harry s-a soldat vineri seară cu doi morţi în rândul coaliţiei Isaf, prinţul Harry aflându-se în afara oricărui pericol, conform declaraţiilor Isaf.
Romania TV
15 sept. 2012, 11:13
Baza afgană în care se află Prinţul Harry a fost atacată

Asaltul cu arme uşoare şi cu ajutorul obuzelor şi/sau rachetelor a început aproape de miezul nopţii, ora locală, (22:30, ora României), a declarat sergentul Bob Barko Jr. de la centrul de presă al Isaf. Nicio activitate nu este în prezent raportată în jurul bazei britanice, situată în provincia foarte instabilă Helmand, a adăugat acesta, potrivit AFP.

„Conform informaţiilor de care dispunem, prinţul Harry, supranumit capitanul Wales, este în afara oricărui pericol”, a declarat acest pentru AFP. Doi membri ai forţei Isaf au murit în atac, a anunţat sergentul Barko Jr. adăugând că cel puţin alţi cinci soldaţi au fost răniţi, fără a preciza naţionalitatea victimelor.

Isaf nu a precizat dacă atacul a început asupra taberei Bastion sau asupra taberei adiacente Leatherneck.

Conform unui responsabil american al apărării aflat sub anonimat, cei doi soldaţi ucişi erau puşcaşi marini americani.

Un al responsabil american a calificat atacul drept „complex”. Prinţul Harry se afla la marginea bazei care adăposteşte soldaţii NATO.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Unde s-au dus banii de la Agenția Națională pentru Sport! Raportul șoc al celor de la Curtea de Conturi a făcut prăpăd! Dreptul la replică al Federației Române de Taekwondo
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Locurile de muncă devin tot mai greu de găsit. Ce spun românii despre interviuri, concedieri și salarii: „Ce șanse mai avem?”
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România