Ministrul de Finanţe anunţă CONCEDIERI masive: „E plin de populişti, habarnişti şi neaveniţi”

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, spune că toată lumea îşi doreşte o administraţie mai puţin numeroasă şi mai eficientă, dar ”când vine vorba să faci un astfel de lucru e plin de populişti, habarnişti şi neaveniţi”. Întrebat unde a întâlnit rezistenţă în ceea ce priveşte reformarea administraţiei publice, Teodorovici a spus că „sistemul în sine reacţionează”.
Romania TV
02 nov. 2018, 11:53
Ministrul de Finanţe anunţă CONCEDIERI masive:

Este ceea ce nedorim cu toţii (o administraţie reformată – n.r.), vorbim de foarte mulţi ani de zile, dar când vine vorba să faci un astfel de lucru e plin de populişti şi de habarnişti şi de neaveniţi şi aşa mai departe. Din păcate, asta-i România, ţara în care trăim. Orice subiect, oricât de bun ar fi, tot timpul va fi cineva care să atace în mod nejustificat”, a spus Teodorovici.

În momentul în care i s-a amintit că nu este prima dată când aduce în discuţie o reducere a aparatului bugetar, fără ca acest lucru să fi fost pus în aplicare, ministrul a răspuns: „Am să vorbesc până când se va face acest lucru”.

Întrebat unde se blochează acest demers de reformare a sistemului administraţiei publice, ministrul Finanţelor a spus că „sistemul reacţionează”. „Sistemul în sine reacţionează, e un sistem de ani de zile, de după revoluţie, s-a tot întărit, s-a tot extins şi reacţionează. Ca principiu, este normal să avem o astfel de abordare, cum o companie privată gândeşte vizavi de banul pe care-l are la dispoziţie, aşa şi statul, sau mai ales statul trebuie să facă dovada că banul public îl cheltuieşte aşa cum trebuie, cât mai eficient”, a mai spus Teodorovici.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Marius Șumudică a anunțat despărțirea de căpitan înainte de CFR – FCSB: „A plecat deja din oraș!”. Exclusiv
Capital.ro
„Litoralul pentru toți” 2026. Când începe, cât costă un sejur și la ce hoteluri vă puteți caza
Playtech.ro
Meseria pentru care se fac cele mai multe angajări în România. Sunt disponibile peste 3.000 de posturi
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dorel Dorin Moldovan, bărbatul evadat din Maramureș, a fost prins după 48 de ore! Unde se ascundea acesta
iamsport.ro
Victor Becali a numit următorul transfer important din fotbalul românesc: ”Are calități!”
MediaFlux
Rusia ar putea testa România. Generalul Virgil Bălăceanu, după ce o dronă rusească a fost doborâtă lângă Neptun Deep: „Pericolul este destul de mare”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat