Gabriela Firea: Nu am de ce să fug de CEx, nu mi-e ruşine cu activitatea mea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că nu a primit deocamdată o invitaţie pentru următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat, dar că în cazul în care aceasta va avea loc în prima jumătate a săptămânii viitoare nu va putea participa, deoarece se va afla într-o delegaţie la Madrid.
Romania TV
02 nov. 2018, 13:25
Gabriela Firea: Nu am de ce să fug de CEx, nu mi-e ruşine cu activitatea mea

„Nu ştiu când va fi pentru că, deocamdată, doar pe surse am aflat că se va organiza un comitet executiv. Nu am primit până acum nicio invitaţie. Dacă va avea loc, aşa cum se zvoneşte, luni sau miercuri, din nefericire eu nu voi putea participa pentru că am acceptat încă din luna august invitaţia de a merge la Madrid într-o delegaţie oficială, la invitaţia doamnei primar al Madridului, şi particip acolo la mai multe evenimente. (…) Nu am de ce să fug de o şedinţă politică, nu am de ce să fug de CEx, nu mi-e ruşine cu activitatea mea, cred că măsura fiecărui om politic este dată de calitatea sa umană în primul rând, de activitatea la locul de muncă, (…) iar ca activitate politică în primul rând angajamentul nostru statutar este faţă de cetăţeni şi nu cred că am greşit cu nimic faţă de cetăţenii pe care îi reprezint, dimpotrivă, mă lupt pentru toate proiectele Capitalei”, a afirmat primarul, într-o conferinţă de presă.

Gabriela Firea, care este şi preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti, a spus că a auzit speculaţii conform cărora s-ar duce la Madrid tocmai pentru a nu participa la CEx, iar pentru a dezminte aceste supoziţii a prezentat documentul care atestă faptul că pe data de 6 august a fost invitată în capitala Spaniei.

„Semnăm un memorandum de colaborare cu capitala Spaniei, particip la mai multe evenimente, deci nu se pune problema să fug de o şedinţă de partid şi chiar nu am motive. Dar activitatea mea de primar general trebuie să aibă întâietate, v-am spus şi dvs, în întâlniri informale, că doi ani de zile nu am onorat invitaţiile de peste hotare, decât cu excepţia primei vizite pe care am făcut-o în prima lună la Viena, pentru că este modelul meu administrativ, şi de asemenea vizita foarte scurtă, de o zi, la Chişinău, dar în rest nu am onorat nicio invitaţie externă, timp de doi ani de zile. Am aşteptat să realizez un proiect important, cel al achiziţiei a 400 de autobuze Euro 6 şi am spus că până nu văd primele autobuze sosite în Bucureşti nu vreau să fiu nicio zi plecată peste hotare, pentru că a fost un proiect realizat foarte greu”, a explicat ea.

Întrebată dacă se teme de o excludere din partid, Firea a replicat că ea se teme doar de Dumnezeu.

„Spun însă că nu sunt motive, pentru că nu mi-am încălcat angajamentul faţă de cetăţeni, nu am încălcat statutul, nu am adus prejudicii partidului pe care îl reprezint, am avut declaraţii referitoare la o persoană”, a precizat ea.

Primarul general a adăugat că cei doi consilieri municipali PSD care au votat în ultima şedinţă a CGMB alături de opoziţie şi-ar dori „unul să fie consul în Israel, şi unul deputat”.

„Ei au greşit faţă de electorat, şi cei care i-au manipulat au greşit faţă de electorat, şi nu eu care sunt consecventă crezului meu”, a subliniat edilul Capitalei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Andrei Vochin, observație după șocul de la Arad: „Copilu și Șumudică, înapoi printre ruine. Misiunea? Salvarea CFR-ului”
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat