MRU: Alianţa Dreptei se încheagă cu dificultate din cauza orgoliilor

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că alianţa de centru-dreapta se realizează cu dificultate din cauza orgoliilor şi este cazul ca acestea să fie mai moderate pentru atingerea scopului final.
Romania TV
15 sept. 2012, 15:55
MRU: Alianţa Dreptei se încheagă cu dificultate din cauza orgoliilor

El a afirmat, sâmbătă, la Constanţa, că nu au existat deocamdată negocieri în interiorul acestei alianţei legate de proporţionalitatea reprezentării în colegii şi nici compoziţia nominală a listei, acestea fiind chestiuni care vor fi discutate în perioada următoare.

Întrebat dacă nu cumva alianţa de centru-dreapta a pierdut startul faţă de USL, care a trecut deja la negocierea colegiilor, Mihai Răzvan Ungureanu a recunoscut că există un contratimp politic care trebuie acoperit şi că închegarea alianţei s-a făcut cu dificultate.

„Nu aş spune că pierdem startul, dar e un contratimp politic pe care trebuie să-l acoperim. USL funcţiona oricum dinainte, USL nu avea o problemă de timp cu atât mai mult cu cât calendarul politic al ultimelor trei luni a fost determinat de acţiunile USL-ului. În ceea ce priveşte alianţa dreptei, ea se încheagă cu dificultate şi am spus acest lucru, se încheagă cu dificultate pe seama orgoliilor care nu sunt întotdeauna adecvate scopului final, al tuturor. Sunt un om care consideră că pe seama unui declic strategic vanităţile personale şi orgoliile de circumstanţă ar trebui să fie mult moderate”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Când a fost întrebat despre ale cui orgolii este vorba, liderul Forţei Civice a precizat: „În general vorbesc, lista e prea lungă”. Totuşi, el a explicat că această alianţă trebuie să îşi propună să câştige puterea, iar pentru acest lucru are nevoie de cel puţin 35 la sută din voturile alegătorilor.

„În situaţia în care facem parte dintr-o alianţă, alianţa trebuie să câştige puterea. Asta înseamnă că există cel puţin ţinta celor 35 de procente locuri în Parlament, şi credem că pe seama unei campanii serioase şi fără odihnă se poate merge şi dincolo de acest procent. Nu sunt un optimist, sunt un realist în situaţia aceasta. Aceasta este aşteptarea minimă pe care o avem în acest moment la nivelul alianţei”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai afirmat că deşi USL este creditat conform unor sondaje de opinie la nivelul de 50 la sută, totuşi sunt şanse mari ca acest fapt să se schimbe pe fondul modului în care Uniunea Social-Liberală a guvernat în aceste trei luni, urmând o perioadă cu scumpiri de toate felurile, întreaga situaţie urmând să cântărească destul de greu până pe data de 9 decembrie.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, i-a atenţionat, sâmbătă, pe partenerii din alianţa de dreapta, că „în politică nu se fac cadouri”, arătând că raportul în interior acestei construcţii va fi dat de „zestrea” fiecărei formaţiuni”, adică de voturile primite.

„Raportul în interiorul construcţiei va fi dat de zestrea pe care o are fiecare formaţiune. Cu tot respectul pentru toţi, în politică nu se fac cadouri. Singura zestre în politică e votul”, a precizat Blaga, la şcoala tinerilor democrat-liberali, la Eforie-Nord.

Mai mult, Blaga a arătat că deşi are „tot respectul” pentru liderii altor formaţiuni, cum sunt Mihai Răzvan Ungureanu, Aurelian Pavelescu şi Adrian Papahagi, ştie că doar PDL are „structuri teritoriale capabile să se lupte cu USL”.

„Cu tot respectul pentru domnul Pavelescu, cu tot respectul pentru domnul Ungureanu, cu tot respectul pentru domnul Papahagi, vreau să spun că structuri teritoriale capabile să se lupte cu USL are, în acest moment, doar PDL”, a precizat Blaga.

El a vorbit şi despre conducerea colegială a alianţei, arătând că raportul de forţe în interiorul construcţiei este dat de „analizele sociologice”.

Potrivit lui Blaga, campania electorală a acestei alianţe va trebui coordonată de un om care nu va fi şeful niciuneia dintre formaţiunile componente.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, liderul partidului Forţa Civică, Aurelian Pavelescu, şi preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, vor semna, duminică, la sediul central al PDL, Protocolul Alianţei partidelor de dreapta.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, la Academia lui Gică Hagi. Secretul „Regelui” a fost dezvăluit: “Cel mai bun mereu
Capital.ro
Bani înainte de Paște pentru pensionari. Vor primi între 600 și 1.000 de lei. Florin Manole: Sunt 2,8 milioane de pensionari vizați
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Donald Trump amenință statele NATO care nu îl ajută: „Laşi, ne vom aduce aminte!”
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj