Unde candidează liderii USL la alegerile parlamentare

USL mizează la maximum, la alegerile parlamentare, pe primarii pe care îi au în funcţii. Strategia USL stabilită în Deltă, şi cuprinsă în aşa-zisul Tratat de la Murighiol, prevede împărţirea colegiilor electorale din Bucureşti conform culorii politice a primarilor de sector.
Romania TV
16 sept. 2012, 08:46
Unde candidează liderii USL la alegerile parlamentare

La fel şi-au ales şi liderii USL colegiile unde vor candida: fie în colegiile pe care le-au câştigat în 2008, fie acolo unde organizaţiile de partid sunt puternice şi îi vor putea susţine.

Astfel, Victor Ponta, preşedintele PSD, va candida tot în colegiul său din Gorj, unde a câştigat fără probleme în 2008.

Liderul PNL, Crin Antonescu, va încerca să câştige electoratul unui colegiul din Sectorul 6, al cărui primar, Rareş Mănescu, îi este apropiat şi ca atare îl va putea susţine în campania pentru alegerile parlamentare. În 2008, şeful liberalilor a câştigat abia după locul 2 colegiul său din Sectorul 1 din Bucureşti.

Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator, va candida la alegerile parlamentare în Argeş, unde organizaţia de partid şi cea a liberalilor sunt puternice şi îl vor putea susţine.

La nivelul Capitalei, partidele din USL şi-au împărţit colegiile eligibile ţinând cont de culoarea politică a primarului de sector, ştiut fiind rolul primarului pe care îl va juca în aceste alegeri parlamentare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Semn rău pentru FCSB! Coincidență incredibilă cu sezonul în care a ratat play-off-ul. Cifre aproape identice
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT