Florin Iordache, despre decizia CCR: Avem o lege şi Înalta Curte trebuie să o respecte

Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru modificarea legilor justiţiei, a declarat miercuri, după decizia CCR, că "există o lege şi Înalta Curte trebuie să o respecte".
Romania TV
07 nov. 2018, 15:40
Florin Iordache, despre decizia CCR: Avem o lege şi Înalta Curte trebuie să o respecte

CCR a decis miercuri că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.

„Eu v-am spus aşa, că până şi Înalta Curte trebuie să respecte legea. Dacă Parlamentul în această vară a stabilit un lucru, cum se compun completurile, nu poate pe lângă lege un colegiu de conducere, condus la un moment dat de doamna Stanciu, care eu cred că trebuia să se abţină sau să nu participe la dezbatere, am înţeles că a fost acolo şi a condus, e nepermis, adică în lege e precizat foarte clar că atunci când în completul acesta de 5 toţi 5 trebuie să fie traşi la sorţi. Dacă cumva şeful de secţie, vicepreşedintele sau preşedintele fac parte din complet, automat vor conduce completul. Dacă noi am dat o lege şi am spus că din 23 iulie acest an a intrat în vigoare şi trebuia să se constituie completurile prin tragere la sorţi la ÎCCJ, nu credeţi că şi Înalta Curte ar trebui să respecte o lege? Din câte ştiu eu, din 2014 ar fi trebuit, odată cu mica reformă, ar fi trebuit să intre în vigoare această prevedere cu tragerea la sorţi şi cu completurile de 5, pentru că altfel, aşa cum am stabilit noi la un moment dat în Codul de procedură penală, şi exista şi până acum, chiar există o cauză de revizuire a dosarelor de nelegalitatea compunerii completelor”, a spus Florin Iordache la Palatul Parlamentului.

Întrebat ce se va întâmpla cu dosarele pe rol şi cum vor fi afectate în urma deciziei CCR, Iordache a spus că aşteaptă motivarea Curţii, pentru că nu a văzut decât comunicatul.

„Dar au fost o serie întreagă de români care au avut de suferit printr-o compunere nelegală. Şi ca o concluzie, e aceea că dacă avem o lege şi Înalta Curte trebuie să o respecte. Acel regulament şi acel colegiu şi ce au dumnealor acolo trebuie să fie în concordanţă cu legea. (…) Comunicatul a spus că se aplică de îndată (decizia CCR-n.r.), asta înseamnă că aceste dosare care se află pe rol acum, fără îndoială trebuie toţi cei 5 să fie traşi la sorţi, iar dosarele care au fost soluţionate, fără îndoială, dau posibilitatea celor nemulţumiţi să solicite în instanţă faptul că acel complet a fost nelegal constituit”, a menţionat Iordache.

CCR a admis sesizarea guvernului pe tema completelor de cinci judecători de la ÎCCJ. Completul care îl judecă pe Dragnea, refăcut

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Se va mai retrage Sorana Cîrstea? Anunțul momentului despre cea mai în forma sportivă a României
Capital.ro
Curs valutar joi, 11 iunie. Cât valorează astăzi euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat datele oficiale
Playtech.ro
Ai RCA la firma bulgară rămasă fără licență? Ce se întâmplă cu despăgubirile și cum îți recuperezi banii
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: 'Mi-a zis că este adevărat'
MediaFlux
ANRE, anunțul momentului. Sunt vizați toți românii care plătesc facturi
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți