Fost vicepreşedinte al AEP, Alexandru Radu: Numărul parlamentarilor ar putea creşte cu o sută

Numărul parlamentarilor prevăzuţi de norma de reprezentare ar putea creşte cu peste o sută, conform prevederilor actualei legi pentru alegerea parlamentarilor (Legea nr. 35/2008) şi în condiţiile în care o formaţiune politică va deţine peste 50% din voturi, a declarat, duminică, profesor univ. dr. Alexandru Radu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP).
Romania TV
16 sept. 2012, 11:34
Fost vicepreşedinte al AEP, Alexandru Radu: Numărul parlamentarilor ar putea creşte cu o sută

În prezent, în Parlamentul României sunt 137 de senatori şi 314 deputaţi, plus cei 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.

„Calcule estimative şi simulările efectuate de echipa mea de cadre didactice atestă faptul că este posibil ca numărul parlamentarilor în noua legislatură să ajungă la peste 550. Reamintesc că, deja în 2008, într-un colegiu uninominal din judeţul Arad au fost aleşi doi deputaţi, dar atunci partidul care înregistra cel mai mare număr de voturi atingea doar 36% dintre opţiunile electoratului”, a mai spus Alexandru Radu.

Exemplificând cu un posibil caz concret, fostul vicepreşedinte al AEP s-a referit la circumscripţia electorală Vaslui, unde a efectuat o simulare a votului.

„Estimând că în această zonă electorală, pentru care sunt alocate, în prezent, şapte mandate de deputat, conform normei de reprezentare, scorurile vor fi: USL – 63%, PDL – 23% şi PPDD-7%, repartizarea proporţională a locurilor va atribui patru mandate USL, două mandate PDL şi un mandat PPDD. Totuşi, USL va câştiga, prin vot majoritar toate cele şapte colegii, astfel că va primi în plus trei mandate (4+3=7), conform prevederilor legii electorale, iar numărul total de deputaţi va ajunge, astfel, la zece, înregistrând o creştere cu 43%. Totodată, în cele trei colegii câştigate în plus de USL, vor fi câte doi deputaţi”, a explicat prof. univ. dr. Alexandru Radu, fost vicepreşedinte al AEP.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România