Ucraina, rezultate parţiale: separatiştii sunt daţi învingători în alegerile din estul ţării

Liderii separatişti actuali sunt arătaţi învingători potrivit primelor rezultate parţiale după alegerile organizate duminică în estul prorus al Ucrainei, în pofida criticilor Kievului şi Occidentului care au denunţat aceste scrutinuri ca ilegale.
Iulian Tudor
12 nov. 2018, 06:48
Ucraina, rezultate parţiale: separatiştii sunt daţi învingători în alegerile din estul ţării

Ţinute sub supravegherea militarilor înarmaţi cu pistoale kalaşnikov şi recompensate bilete de loterie sau cartele de reîncărcare a telefoanelor mobile, aceste scrutinuri vizau alegerea „preşedinţilor” şi „deputaţilor” pentru cele două „republici populare” autoproclamate de rebeli la Doneţk (DNR) şi Lugansk (LNR), care de peste patru ani se sustrage autorităţii Kievului.

Fără surprize, „comisiile electorale” ale celor două teritorii au afirmat că actualii lideri interimari, Denis Puşilin, un fost negociator cu Kievul în vârstă de 37 de ani, la Doneţk şi Leonid Pasecinik la Lugansk conduc detaşat cu 57% şi 70% din voturi după numărarea a 27% şi 31% din buletine.

Aceste alegeri întăresc separarea teritoriilor rebele de restul ţării şi caută să acorde legitimitate noilor lideri, în timp ce procesul de pace este la punct mort iar ciocniri violente înrăutăţesc frecvent bilanţul acestui conflict estimat de ONU la peste 10.00 de morţi.

Secţiile de votare s-au închis la orele 17.00 GMT. Participarea a depăşit 80% în „republica” Doneţk şi 77% în cea de la Lugansk, au precizat autorităţile respective. În apropierea a numeroase secţii de votare din Doneţk, militari purtând cagule şi înarmaţi cu puşti de asalt au patrulat în cursul zilei, a constatat AFP.

Organizarea acestor alegeri a declanşat proteste ferme din partea Kievului şi Occidentului, care văd o implicare a Moscovei şi le consideră contrare acordurilor de pace de la Minsk.

„Sunt organizate sub ameninţarea mitralierelor ruseşti, într-un teritoriu ocupat” de Rusia, a declarat sâmbătă seară preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko.

El a făcut cunoscut că a abordat acest subiect duminică, cu prilejul unei scurte discuţii cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, în marja ceremoniilor organizate cu prilejul centenarului armistiţiului, la care a participat, de asemenea, preşedintele rus, Vladimir Putin.

„În loc să pună în aplicare acordurile de la Minsk şi să avanseze spre pace”, Rusia „instituţionalizează situaţia actuală prin intermediul unor ‘alegeri’ trucate”, a acuzat la rândul său duminică pe Twitter emisarul special al Washingtonului pentru Ucraina, Kurt Volker.

Bruxellesul a condamnat sâmbătă aceste alegeri ca „ilegale şi ilegitime”.

Conflictul dintre separatiştii proruşi şi armata ucraineană s-a soldat cu peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa în 2014. Acordurile de pace semnate în 2015 la Minsk şi numeroasele armistiţii instaurate au permis diminuarea considerabilă a confruntărilor, dar violenţele se reiau sporadic.

Aspectul politic al acordurilor de la Minsk a rămas nerealizat, cele două tabere pasând una alteia responsabilitatea pentru eşec.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?