Fostul primar al Mangaliei, Zanfir Iorguş, condamnat la închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii

Fostul primar al Municipiului Mangalia, Zanfir Iorguş, şi viceprimarul Paul Botaş au fost condamnaţi, marţi, de Tribunalul Constanţa la pedepse cu închisoarea cu suspendare, pe termene de câte trei ani, pentru abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă.
Romania TV
12 nov. 2018, 15:43
Fostul primar al Mangaliei, Zanfir Iorguş, condamnat la închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii

Zanfir Iorguş a fost condamnat la o pedeapsă trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice precum şi a celui de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, potrivit minutei Tribunalului Constanţa.

„În baza art. 91 cod penal cu aplic. art. 5 C.pen. se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. 1 şi 2 cod penal, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată în minuta Tribunalului.

De asemenea, viceprimarul Paul Liviu Botaş a fost condamnat tot la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu suspendare şi interzicerea respectivelor drepturi civile.

Pentru ambii condamnaţi s-a dispus ca, pe perioada termenului de încercare, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei, Consiliului Local, S.C. GoldTerm S.A. Mangalia sau o altă unitate care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Constanţa.

Totodată, instanţa i-a obligat pe cei doi la plata în solidar către municipalitatea din Magalia a sumei de 490.011,12 lei reprezentând despăgubiri civile, cu majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului principal.

În ambele cazuri instanţa a dispus menţinerea sechestrului asiguratoriu instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit rechizitoriului, dat publicităţii de DNA Constanţa pe 20 martie 2015, în perioada decembrie 2006 – octombrie 2007, Zanfir Iorguş, în calitate de primar al municipiului Mangalia, în mai multe rânduri, nu a îndeplinit şi respectiv a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte legate de atribuţiile de serviciu în ce priveşte organizarea procedurii de achiziţie publică conform pentru executarea obiectivului de investiţii „Obor de animale”. Executarea lucrării nu avea aprobarea consiliului local, iar plăţile au fost făcute în mod nelegal, din fonduri publice, către SC Euro Coram SRL, pentru o lucrare în fapt neexecutată, prin care a prejudiciat bugetul local al municipiului Mangalia cu suma de 490.011,12 lei.

La rândul său, viceprimarul Paul Botaş a condus comisia de evaluare a ofertelor şi a atribuit contractul pentru realizarea obiectivului de investiţii „Obor de animale”, „în cadrul unei proceduri flagrant contrare prevederilor legale”, către SC Euro Coram SRL, deşi oferta acesteia era neconformă. „Ulterior, în perioada 22 martie 2007 – 19 aprilie 2007, a efectuat mai multe plăţi nelegale din fonduri publice către societatea menţionată, pentru o lucrare în fapt neexecutată, participând astfel în mod direct şi nemijlocit la prejudicierea bugetului local cu suma de 490.011,12 lei”, se arată în rechizitoriu.

În cauză s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor terenuri intravilane din localitatea Neptun, aparţinând inculpatului Iorguş Zanfir, până la concurenţa sumei de 490.011,12 lei, în vederea recuperării prejudiciului.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Ora de vară 2026 în România. Data când se schimbă ora în România. Se dă ceasul înainte cu o oră
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj