Leonardo Badea a fost reales pentru un al doilea mandat în fruntea ASF UPDATE

Leonardo Badea, actualul preşedinte al ASF a fost votat, marţi, în şedinţa comună a comisiilor reunite pentru buget şi politică economică pentru un al doilea mandat la şefia instituţiei.
Iulian Tudor
13 nov. 2018, 06:16
Leonardo Badea a fost reales pentru un al doilea mandat în fruntea ASF UPDATE

UPDATE: Membrii comisiilor pentru buget și politică economică ale Camerei Deputaților și Senatului i-au audiat pe cei 32 de candidații care si-au depus candidatura pentru ocuparea unor funcții în cadrul Consiliului ASF. În urma votului, susținerea PSD-ALDE merge către Leonardo Badea, actual președinte al ASF.

Leonado Badea a fost ales cu 39 de voturi pentru, 19 împotriva și o abținere. Votul din comisie este consultativ, decizia finală aparținând plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bãnci, Constantin Budăi, a declarat, la începutul audierilor, că din cei 34 de candiadați, 2 s-au retras în scris candidatura, respectiv Mititelu Sorin și Rangu Călin.

UPDATE: Vicepremierul Viorel Ştefan, candidat pentru preşedinţia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat marţi, în cadrul audierilor din Parlament, că România se bucură de interes din partea investitorilor, dar pieţele financiare non-bancare au un grad scăzut de dezvoltare, ceea ce are un efect de descurajare a acestora.

„În condiţiile în care România este o destinaţie astăzi atractivă pentru investiţii, în ciuda acestui fapt, pieţele financiare non-bancare sunt în suferinţă. Situaţia este paradoxală, avem ofertă investiţională, ne bucurăm de interes din partea investitorilor, dar pieţele financiare non-bancare au un grad scăzut de dezvoltare, ceea ce are un efect de descurajare a investitorilor. Este evident că acest lucru este cauzat de problemele structurale ale pieţelor. Din fericire, corecţiile necesare stau şi în puterea ASF, care poate juca un rol activ în acest proces. De aceea, astăzi, este necesară o reaşezare a strategiei ASF pe noi coordonate. După eforturi susţinute depuse de ASF în materie de reglementare şi supraveghere a pieţelor, eu cred că este momentul unei refocalizări a activităţii către implementarea de politici care să susţină în principal dezvoltarea acestor pieţe. (…) Este necesară doar o schimbare a filosofiei instituţionale. Politicile de dezvoltare trebuie să prevaleze în faţa reglementării”, a spus Ştefan la audierile din comisiile de specialitate.

El a adăugat că ASF trebuie să facă saltul de la simpla reglementare şi supraveghere la dezvoltarea reglementată a pieţelor.

„În ultimul timp, ASF a dezvoltat un volum impresionant de legislaţie secundară, menită să completeze legislaţia primară, care reglementează activitatea celor trei pieţe. Având în vedere obiectivul strategic de dezvoltare a pieţelor, este momentul revizuirii acestei legislaţii în întregime. Este nevoie de o legislaţie mai suplă, mai puţin redundantă şi care să elimine zonele de suprareglementare”, a menţionat el.

Viorel Ştefan a afirmat că în România lipseşte legea plăţii pensiilor private.

„Astăzi, când vorbim, ne dorim să avem un sistem de pensii private, dar cei care îşi asumă acest sistem nu au o lege pe baza căreia să plătească pensii private. Este obligat să plătească într-o singură tranşă sau eşalonat în maxim 5 ani, ceea ce de fapt este o chestie care trebuie corectată”, a susţinut el.

ŞTIRE INIŢIALĂ:

Comisiile pentru buget şi cele economice îi audiază pe candidaţii propuşi de partide pentru a ocupa cele nouă posturi din conducerea ASF.

Candidaţii sunt: Leonardo Badea, Andrei Micu, Adrian Simionescu, Viorel Ştefan, Radu Toia, Mircea Ursache, Marius Sorin Bota, Elena Dascălu, Ştefan Armeanu, Cătălin Mancaş, Gheorghe Marcu, Andrei Răzvan Micu, Adrian Mitroi, Mircea Oancea, Cristian Roşu, Claudia Sava, Laura Socol, Andrei Stamatian, Marius Vorniceanu, Ovidiu Wlassopol, Laurenţiu Baranga, Ştefan Belloiu, Joszef Birtalan, Florin Bolchiş, Gheorghe Coca Constantinescu, Vincenţiu Constantinoiu, Gabriela Crăciunică, Ion Giurescu, Gabriel Grădinescu, Alin Iacob, Alexandru Isar, Camelia Diab.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este condusă de un Consiliu format din 9 membri: 5 membri executivi – preşedintele, prim-vicepreşedintele şi 3 vicepreşedinţi, precum şi 4 membri neexecutivi. Aceştia au fost numiţi pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 5 noiembrie 2013.

Printre cei care şi-au depus candidaturile pentru şefia ASF se numără actualul preşedinte al Autorităţii, Leonardo Badea, şi vicepremierul Viorel Ştefan.

Vicepremierul Viorel Ştefan anunţa, în urmă cu două săptămâni, că şi-a depus candidatura pentru această funcţie. El preciza că, dacă nu va fi numit preşedinte al ASF, rămâne parlamentar.

Săptămâna trecută, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, preciza, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că personal îl susţine pe Viorel Ştefan pentru această funcţie, dar că membrii CExN i-au atras atenţia că lui Leonardo Badea i s-a promis susţinere la ASF şi după interimat.

„Lui Leo Badea i s-a cerut anul trecut să îşi depună candidatura pentru funcţia de preşedinte la ASF, renunţând la mandatul de parlamentar, dându-i-se asigurări că va fi susţinut şi pe următorul mandat, şi colegii au spus că nu ar fi deloc corect faţă de domnul Badea ca, după ce a fost asigurat de partid că după acel sfârşit de mandat va fi susţinut în continuare, acum să nu mai fie susţinut”, spunea atunci Dragnea.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Universitatea Craiova o devansează pe FCSB și devine cea mai valoroasă echipă din SuperLiga. Cine este cel mai scump fotbalist din lot
Capital.ro
Anunțul făcut de Wizz Air ar putea redefini experiența zborurilor low-cost
Playtech.ro
Ce înseamnă manipularea ROBOR și de ce au fost amendate 10 bănci din România. Explicații pe înțelesul tuturor
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Cine este membrul Generației de Aur care ”e extrem de cerebral și are un caracter foarte frumos”
MediaFlux
Planul președintelui Nicușor Dan în cazul în care Guvernul Tomac nu e învestit! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți