Un fost gardian de origine română dintr-un lagăr nazist spune că nu avea cunoştinţă de crimele în masă

Un bărbat de 94 de ani de origine română, judecat în Germania pentru complicitate la uciderea în masă a unor deţinuţi dintr-un lagăr de concentrare nazist din Polonia, a făcut prima declaraţie în instanţă în legătură cu acuzaţiile împotriva sa, spunând că, de teamă, nu a reuşit să se opună ordinelor naziste, relatează dpa, preluată de Agerpres.
Romania TV
13 nov. 2018, 17:53
Un fost gardian de origine română dintr-un lagăr nazist spune că nu avea cunoştinţă de crimele în masă

Inculpatul avea 18 ani când era gardian la lagărul de concentrare nazist Stutthof, localizat în oraşul polonez Gdansk, între iunie 1942 şi septembrie 1944. Cazul este judecat pe baza legislaţiei privind tinerii deoarece inculpatul nu avea încă 21 de ani la momentul când ar fi comis faptele.

Avocatul inculpatului a citit marţi declaraţia bărbatului la tribunalul districtual din Münster. În textul declaraţiei, inculpatul nu respinge atrocităţile pe care le-ar fi comis în lagăr şi spune că ştia de condiţiile groaznice în care erau ţinuţi prizonierii.

Totuşi, în calitate de gardian în vârstă de 18 ani la acel moment, el a spus că nu avea cunoştinţă de crimele în masă sistematice care erau comise în interiorul lagărului. În declaraţia sa, el nu le-a cerut iertare victimelor sau supravieţuitorilor persecuţiei naziste.

Procurorii spun că bărbatul, originar din oraşul Borken din vestul Germaniei şi al cărui nume nu a fost făcut public din cauza legilor stricte privind confidenţialitatea, a facilitat uciderea câtorva sute de prizonieri în lagăr între 1942 şi 1944.

Conform mărturiei sale, bărbatul, cetăţean german de origine română, a fost iniţial declarat ca inapt pentru a merge pe front. Apoi el a primit ordine de a servi în organizaţia paramilitară Schutzstaffel (SS) a lui Adolf Hitler.

Un număr estimativ de 65.000 de persoane au murit la Stutthof şi în lagărele sale adiacente şi în aşa-numitele marşuri ale morţii până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, conform principalului birou din Germania pentru investigarea crimelor de război naziste.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Simona Halep și-a dezvăluit cel mai mare vis. A radiat de fericire când a spus totul
Capital.ro
Plafonarea alimentelor, prelungită. Retailerii spun că măsura poate afecta consumatorii: Nu se regăseşte nicio protecţie specifică pentru cei vulnerabili
Playtech.ro
Cât costă un plin după ultima ieftinire a carburanților. Prețurile din București, Cluj, Iași și Constanța
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O mașină a fost cuprinsă de foc în parcarea unui bloc din Iași. Pompierii intervin de urgență
iamsport.ro
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: 'Mi-a zis că este adevărat'
MediaFlux
Rusia face baze militare la granița cu NATO. Mari îngrijorări în Europa
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți