Paul Stănescu: Raportul MCV pentru România este „un pumn aplicat suveranităţii naţionale”

Rezoluţia adoptată de Parlamentul European la adresa României este una "nedreaptă", iar raportul MCV reprezintă "un pumn aplicat suveranităţii naţionale", a afirmat, miercuri, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Romania TV
14 nov. 2018, 09:03
Paul Stănescu: Raportul MCV pentru România este

„Mi se pare că, prin rezoluţia nedreaptă adoptată ieri şi prin publicarea raportului MCV, care reprezintă un pumn aplicat suveranităţii naţionale în materie de legiferare internă, UE a ridicat din nou un zid între Vestul şi Estul Europei. România şi românii nu merită un asemenea tratament! România este un stat european şi trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi cu toate statele membre ale Uniunii Europene, nu să fie tratată ca un stat de mâna a doua. Am fost şi suntem deschişi permanent dialogului şi cooperării cu toate forurile UE, am dovedit că suntem un membru loial şi implicat, că apărăm şi respectăm valorile Uniunii Europene şi cred că toate statele membre trebuie să beneficieze de tratament egal”, a declarat Paul Stănescu, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de MDRAP.

În opinia vicepremierului, „este greu de înţeles introducerea unor condiţionalităţi pentru România, sub pretextul afectării progreselor în Justiţie, pentru că Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi drepturile cetăţenilor sunt respectate, şi nu să reprezinte un tărâm al abuzurilor”.

„Am prezentat argumente solide privind modificările legislative în domeniul Justiţiei, ori de câte ori a fost nevoie. În schimb, primim aşa-zise ‘recomandări’ să ne ignorăm Constituţia şi alte ‘ţinte de atins’ pentru a fi consideraţi egali cu celelalte state membre, precum şi o rezoluţie în Parlamentul European care propune o Justiţie oarbă la abuzuri. Este de neacceptat ca România şi cetăţenii români să devină un ‘sac de box’ şi să fie atraşi în jocul unor politicieni cu diferite interese personale! Se apropie alegerile europarlamentare, dar interesul unora de a câştiga din nou poziţii privilegiate în Parlamentul European nu trebuie să fie mai presus de binele şi interesul ţării pe care trebuie să o reprezinte!”?”, a transmis Paul Stănescu.

Miercuri, surse social-democrate au declarat pentru România TV că PSD vrea să atace raportul MCV la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Se ia în calcul ca Guvernul, prin ministrul Justiţiei Tudorel Toader, să facă acest demers, în cazul în care nu va fi găsit un expert care să facă această contestaţie la Bruxelles.

Prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans a declarat, marţi, prezentând raportul MCV, că, în ultimele luni, în România s-a înregistrat un regres regretabil legat de amendarea legilor justiţiei, independenţa magistraţilor şi combaterea corupţiei. El a spus că sunt opt măsuri care trebuie adoptate.

 

Comisia Europeană a recomandat României, în raportul MCV publicat marţi, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO), suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire şi revocare aflate în curs care vizează procurori în funcţii-cheie, respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea sau revocarea unor procurori cu funcţii de conducere, îngheţarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal şi Codului de procedură penală şi relansarea procedurii de revizuire.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
Cât costă o Dacia 1300 utilizată de miliția din perioada comunistă. Un astfel de model a fost scos la vânzare, iar prețul e unui complet neașteptat.
Playtech.ro
George Simion sfidează românii care l-au votat! Ce a spus după numărarea tuturor voturilor
DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Adevarul
Puterea reală a președintelui României: ce spune Constituția
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
Schimbări pentru angajați. Zilele în care nu mai muncesc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
Cancan.ro
Județul în care George Simion a luat mai mult de jumătate din voturi. Surpriză! Cine s-a născut aici
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, despre varianta în care George Simion devine președintele României: "Ar fi groaznic"
Vești triste pentru români: Dispar 6 zile libere legale din calendar începând cu 2026
MediaFlux
Prima reacție a Kremlinului după rezultatul alegerilor câștigate de Simion. Anunțul venit de la Moscova
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
România, campioană la muncă în weekend. Câți români nu au liber sâmbăta și duminica