Persoanele diagnosticate cu tuberculoză vor beneficia de concediu şi indemnizaţie până la vindecare

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri propunerea legislativă privind măsurile de control al tuberculozei, conform căreia persoanele diagnosticate cu această afecţiune să beneficieze de concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă până la vindecare. Proiectul de lege a fost aprobat cu 262 de voturi "pentru" şi un vot împotrivă, potrivit Agerpres.
Romania TV
14 nov. 2018, 12:55
Persoanele diagnosticate cu tuberculoză vor beneficia de concediu şi indemnizaţie până la vindecare

Potrivit raportului Comisiei pentru sănătate, proiectul prevede ca persoanele diagnosticate cu tuberculoză, asigurate în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate, au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare.

Principalele măsuri de prevenire a tuberculozei constau în informarea şi educarea în mod continuu a populaţiei generale cu privire la riscul de îmbolnăvire de tuberculoză, calea de transmitere a bolii, principalele semne şi simptome, serviciile disponibile, precum şi măsurile de prevenire şi combatere a infectării; controale periodice ale stării de sănătate şi examene de screening, după caz, pentru grupurile considerate la risc; educarea şi consilierea pacienţilor cu tuberculoză cu privire la natura bolii, tratament şi măsurile specifice de igienă, în scopul de a preveni răspândirea bolii; intervenţia rapidă prin acţiuni specifice în focarele de tuberculoză realizată în conformitate cu documentele strategice pentru managementul tuberculozei în România; examinarea tuturor persoanelor cu care pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză au intrat în contact şi stabilirea tratamentului profilactic pentru aceştia, după caz.

Proiectul prevede că toţi furnizorii de servicii medicale au obligaţia de a depista semnele şi simptomele îmbolnăvirii de tuberculoză la pacienţii care se prezintă la consultaţie şi de a prezenta cazurile suspecte la dispensarul de pneumoftiziologie teritorial, pentru stabilirea diagnosticului. De asemenea, toţi furnizorii de servicii medicale au obligaţia de a înştiinţa în scris dispensarul de pneumoftiziologie teritorial, în cazul existenţei unei suspiciuni de tuberculoză la o persoană, se arată în proiect.

Persoanele diagnosticate cu tuberculoză au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, fără nicio discriminare.

Tratamentul tuberculozei se acordă în mod gratuit pentru toţi beneficiarii, în funcţie de forma de boală, iar medicamentele necesare tratamentului sunt eliberate prin farmacii cu circuit închis.

Totodată, în perioada tratamentului medical, pacientul cu tuberculoză are dreptul la servicii pentru aderenţa la tratament şi de suport psihosocial.

În vederea asigurării aderenţei la tratament a pacientului diagnosticat cu tuberculoză, acestuia i se acordă o indemnizaţie lunară de hrană, pe toată perioada de tratament în ambulatoriu. Cuantumul indemnizaţiei lunare de hrană pentru bolnavii de tuberculoză se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Indemnizaţia lunară de hrană este asigurată din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Pacienţii cu tuberculoză care sunt în imposibilitatea de a se prezenta la dispensarul de pneumoftiziologie teritorial vor beneficia de servicii de administrare a tratamentului medical sub directă observaţie în cabinetul medicului de familie sau la domiciliu, situaţie în care aceste servicii vor fi asigurate prin medici de familie, asistenţi medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenţi sociali sau alte persoane identificate în comunitate de către dispensarul de pneumoftiziologie teritorial, căruia îi este arondat pacientul cu tuberculoză.

Tuberculoza este o boală transmisibilă cu impact major asupra sănătăţii publice în România, iar controlul acesteia constituie un obiectiv strategic de interes naţional.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Senatul a respins proiectul de lege în anul 2016.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte