Doina Gradea a refuzat invitaţia la audiere trimisă de Comisia pentru cultură din Cameră. Îi va fi cerută demisia

Doina Gradea, Preşedinte-Director General al Societăţii Române de Televiziune, a refuzat invitaţia la audiere trimisă de Comisia pentru cultură din Cameră, iar preşedintele acesteia a transmis că, dacă nu se va prezenta la următoarea dată când a fost convocată, mulţi dintre deputaţi îi vor cere demisia.
Romania TV
21 nov. 2018, 08:55
Doina Gradea a refuzat invitaţia la audiere trimisă de Comisia pentru cultură din Cameră. Îi va fi cerută demisia

Audierea Doinei Gradea cu privire la scrisoarea adresată Comisiei de către organizaţii locale ale jurnaliştilor era programată pentru miercuri, la ora 13.00. Preşedinta SRTv a anunţat membrii Comisiei, în după-amiaza zilei de marţi, că nu va participa la audiere, invitându-i pe aceştia „la o inaugurare”, după cum a explicat pentru News.ro deputatul Gigel Ştirbu, preşedintele Comisie.

„I-am trimis o altă adresă, am convocat-o pentru data de 4 decembrie. Dacă nici atunci nu vine, mulţi dintre membrii Comisiei îi vor cere demisia”, a mai declarat Ştirbu pentru News.ro.

Doina Gradea a fost invitată, pe 25 octombrie, la audiere în Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, în urma primirii scrisorii deschise semnate de mai multe organizaţii nonguvernamentale şi asociaţii profesionale referitoare la situaţia îngrijorătoare în care se află Televiziunea Publică (TVR/ SRTv).

În scrisoare, organizaţiile – între care ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Freedom House România – cereau demiterea urgentă a Doinei Gradea, invocând mai multe cazuri de cenzură şi intimidare în televiziunea publică.

Cel mai recent, Preşedintele-Director General al SRTv a fost prezent în luna mai la o audiere în Comisia pentru cultură din Cameră, pentru a da explicaţii despre înregistrările prezentate de jurnalistul Dragoş Pătraru.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Gigi Becali, prima reacție oficială! Ce spune despre îndepărtarea lui Mihai Stoica
Capital.ro
Un detaliu din certificatul auto poate aduce amendă și permisul suspendat unor categorii de șoferi
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România