Secţia pentru investigarea magistraţilor se mută într-o nouă clădire

Bogdan Licu, adjunctul procurorului general al României, a declarat, miercuri, după dezbaterile de la Ministerul Justiției privind Secția de investigare a infracțiunilor din justiție, ca aceasta va funcționa intr-o nouă clădire, pentru a fi rezolvată problema spatiului, invocata de conducerea departamentului.
Romania TV
21 nov. 2018, 10:28
Secţia pentru investigarea magistraţilor se mută într-o nouă clădire

„A fost o discuție despre problemele administrative cu privire la operaționalizarea noii secții. Vestea bună este că ieri am semnat un contract cu RA-APPS, prin care a fost repartizată o clădire în care va funcționa noua Secție. În noua clădire în care va funcția sunt întrunite toate condițiile necesare. Nu pot să spun unde este această clădire, este într-o zonă frumoasă a Bucureștiului. Este o clădire funcțională, o clădire mare, aproape 900 metri pătrați, o curte mare, au spațiu de arhivă, tot ce trebuie”, a declarat Bogdan Licu, adjunctul procurorului general.

Adjunctul procurorului general spune că în noua clădire pot funcționa 25 de birouri, in prezent, la Parchetul General, departamentul având doar 5 birouri.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
O fostă concurentă Survivor este însărcinată! Cum a anunțat că va deveni mamă
Fanatik.ro
CFR Cluj şi-a găsit atacant! Echipa lui Neluţu Varga l-a prezentat oficial pe fostul golgheter al Serbiei. Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 10 iulie. Cât valorează euro și dolarul la final de săptămână. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
De ce să nu ţii aerul condiţionat pornit când este furtună. Nu ploaia este cel mai mare pericol
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume REPORTAJ
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de a contacta bacteria Legionella
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față! Ce s-a ales de relația sa cu Cristi Chivu: ”Îi spuneam «băiatul lui tata», i-am botezat copiii și l-am cununat”
MediaFlux
Avertisment privind populația României! INS: Se va reduce cu 3,4 milioane de persoane până în 2080
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?