Haos la naţională după victoria cu 1-0 din Muntenegru. FRF îi contrazice pe jucători

Federaţia Română de Fotbal şi selecţionerul Cosmin Contra susţin că jucătorii au fost informaţi înaintea partidei cu Muntenegru că au nevoie de două goluri diferenţă pentru a rămâne în urna a treia la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European.
Ionela Marcu
21 nov. 2018, 15:15
Haos la naţională după victoria cu 1-0 din Muntenegru. FRF îi contrazice pe jucători

Afirmaţiile vin după ce marţi seara fundaşul Cristian Manea declarase, la finalul meciului, că nu ştia că naţionala României ar fi avut nevoie de o victorie la un scor mai mare.

Staff-ul echipei naţionale a cunoscut foarte bine situaţia României în Liga Naţiunilor înaintea partidei cu Muntenegru. De asemenea, jucătorii au fost anunţaţi atât la şedinţa tehnică din preziua meciului, cât şi la cea premergătoare partidei, că e nevoie de o victorie la două goluri diferenţă pentru a avea şanse de a fi în urna a treia la tragerea la sorţi pentru Euro 2020„, se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al FRF.

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat că jucătorii au fost informaţi atât în şedinţa tehnică cât şi în cadrul discuţiilor individuale: „Jucătorii echipei naţionale au fost informaţi atât în ziua jocului, cât şi cu o zi înainte, la şedinţele de grup, dar şi în discuţiile individuale că avem nevoie de o victorie la două goluri diferenţă. Am decis înlocuirea lui Claudiu Keşeru pe final pentru că acesta făcuse un efort considerabil până atunci, iar introducerea lui Tudor Băluţă a însemnat urcarea lui Nicolae Stanciu pe o poziţie mai avansată, unde avea o mai mare libertate de ajunge aproape de poarta adversă. La fel ca şi la partida cu Lituania, am început meciul de la Podgorica cu doi atacanţi, pentru că obiectivul nostru a fost clar, acela de a câştiga şi de a marca cât mai multe goluri! Repet: am ştiut de ce intrăm pe teren, ce trebuie să obţinem. Din păcate, nu am reuşit să mai marcăm„.

Mijlocaşul Nicolae Stanciu afirmă că jucătorii români au încercta să câştige la o diferenţă cât mai mare de scor în Muntenegru: „Am ştiut cu o zi înainte de meci că avem nevoie de o victorie la două goluri pentru a avea şanse la urna a treia pentru tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2020. Şi cred că s-a văzut acest lucru după felul în care am abordat jocul, după numărul şanselor create şi a jocului ofensiv pe care l-am practicat. Am încercat să câştigăm la cât mai multe goluri diferenţă. Ştiam importanţa unei victorii la două goluri. Noi am luptat până la final pentru obiectivul nostru şi ne-am bucurat pentru evoluţia bună şi un an încheiat fără înfrângere„.

România a învins marţi seara, Muntenegru, cu scorul de 1-0, în ultima partidă a grupei Ligii Naţiunilor, dar mai avea nevoie de încă un gol pentru a se păstra în urna a III-a pentru tragerea la sorţi a preliminariilor pentru EURO 2020. În urma rezultatelor din celelalte grupe ale Ligii Naţiunilor, România a căzut în grupa a patra la tragerea la sorţi pentru preliminarii.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?